Accident naval în Tulcea. Cel puțin cinci persone rănite
Inapoi

Accident naval în Tulcea. Cel puțin cinci persone rănite

Postat cu 5 ore în urmă

Update cu 5 ore în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Actualitate
Alarma a fost dată după ce o ambarcațiune în care se aflau 12 persoane a intrat în mal. Către locul accidentului au fost mobilizate o ambarcațiune SMURD din cadrul Pichetului de Pompieri Nave Operative Crișan și două ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean. Pe lângă aceste forțe, au fost trimise încă două nave, dar și un elicopter de la Constanța. O femeie rănită este transportată la spital cu elicopterul SMURD. Doi copii și o femeie au fost preluați de o ambulanță pentru a fi transportați la spital. Toate persoanele implicate în accident sunt conștiente, precizează ISU Tulcea. Având în vedere adâncimea redusă a apei în zona respectivă, victimele sunt preluate cu bărcile voluntarilor și transportate la ambulanțele Serviciului de Ambulanță Județean și SMURD. La fața locului, echipajele medicale evaluează starea acestora, acordă primul ajutor și dispun transportul la o unitate spitalicească, în funcție de necesități.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate

Pagina de facebook

-
-

Recente din Romania

-
-

18:01

- Externe - ONU condamnă cel mai mare atac cu drone al Rusiei împotriva Ucrainei: „O escaladare periculoasă, care trebuie să înceteze”

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat sâmbătă cel mai mare atac cu drone şi rachete desfăşurat de Rusia de la începutul războiului din Ucraina în urmă cu trei ani, relatează AFP, citată de Agerpres.Conform unui comunicat despre atacul de vineri, Guterres „condamnă ferm ultima serie de atacuri la scară largă cu drone şi rachete desfăşurat de Rusia”, cerând un armistiţiu total, imediat şi necondiţionat. „Secretarul general este alarmat
Image Description

17:59

- Gorj - Fetiță moartă într-un accident de tractor provocat de propriul frate

O fetiţă de 12 ani a decedat în urma unui accident în care a fost implicat un tractor condus de un adolescent în vârstă de 16 ani, a anunţat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, anunță observatornews.ro Potrivit IPJ, tractorul cu remorcă, la volanul căruia se afla adolescentul de 16 ani, circula pe raza localităţii Bosanci, dinspre DN 2 către DJ 208A. Din cauza unei defecţiuni tehnice la sistemul
Image Description

17:54

- Bucuresti - ISUBIF: Accesul în mall AFI Cotroceni – reluat

Accesul în mall AFI Cotroceni a fost reluat sâmbătă, după incendiul izbucnit la acoperișul clădirii. ”În momentul de față s-a reluat accesul în mall, la parter și la etajul 1 (fără zona cinematografului)”, anunță ISUBIF. Incendiul s-a manifestat la nivelul acoperișului de tip terasă, deasupra unui etaj tehnic, în zona centrală a mall-ului. Au ars mai multe panouri fotovoltaice și izolație la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 90
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
nationale WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul nationale
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete