Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat sâmbătă cel mai mare atac cu drone şi rachete desfăşurat de Rusia de la începutul războiului din Ucraina în urmă cu trei ani, relatează AFP, citată de Agerpres.Conform unui comunicat despre atacul de vineri, Guterres „condamnă ferm ultima serie de atacuri la scară largă cu drone şi rachete desfăşurat de Rusia”, cerând un armistiţiu total, imediat şi necondiţionat. „Secretarul general este alarmat de această escaladare periculoasă şi de numărul tot mai mare de victime civile. Atacurile împotriva civililor şi infrastructurii civile sunt interzise de dreptul internaţional şi trebuie să înceteze imediat”, se arată în comunicatul făcut public de purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric.În noaptea de joi spre vineri, Ucraina a fost ţinta celui mai mare atac cu drone ruseşti din război.Atacuri masive cu drone şi rachete care au continuat timp de mai multe ore au obligat civilii să caute refugiu în adăposturi în întreaga ţară. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media Jurnaliştii AFP au auzit drone deasupra capitalei şi explozii care au răsunat pe parcursul întregii nopţi, în timp ce sistemele de apărare aeriană ucrainene respingeau atacul.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.