Nicuşor Dan atacă la CCR o altă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, referitoare la regimul cultelor
Nationale

Nicuşor Dan atacă la CCR o altă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, referitoare la regimul cultelor

Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu o lege care modifică şi completează Legea 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „rabin, imam sau alte funcţii clericale ori monahale, asimilate cu acestea, la solicitarea cultelor”, potrivit Agerpres. Textul sesizării a fost publicat pe site-ul Senatului, iar legea reclamată la CCR a fost iniţiată de deputatul Silviu Vexler, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, cel care a iniţiat şi proiectul de lege de combatere a antisemitismului şi interzicerea organizaţiilor legionare, proiect atacat fără succes de Nicuşor Dan la CCR.

Articol postat în data 19 Jul 2025
Video 12 zile de căutări: Emil Gânj, urmărit pentru crimă și incendiere, este de negăsit. Poliția păzește rudele victimei
Nationale

Video 12 zile de căutări: Emil Gânj, urmărit pentru crimă și incendiere, este de negăsit. Poliția păzește rudele victimei

Emil Gânj, principalul suspect în cazul crimei din Miheșu de Câmpie, este căutat de 12 zile de autoritățile din Mureș și Bistrița-Năsăud. Polițiștii au instituit filtre la granița dintre județe, iar casele rudelor victimei sunt supravegheate permanent de forțele de ordine.

Articol postat în data 19 Jul 2025
Ministrul Mediului spune că scenariul interzicerii centralelor de apartament este „fake news”. Nu există norme la nivel european
Nationale

Ministrul Mediului spune că scenariul interzicerii centralelor de apartament este „fake news”. Nu există norme la nivel european

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, susţine că ideea interzicerii centralelor de apartament de către Uniunea Europeană este un fake news, ea precizând că nu există vreo decizie la nivel european care să interzică instalarea centralelor. Întrebată la Prima TV despre scenariul vehiculat în special în mediul online că Uniunea Europeană va interzice centralele de apartament, Diana Buzoianu a spus că este vorba despre un fake news, relatează News.ro.

Articol postat în data 19 Jul 2025
Ministrul Mediului: Salina Praid nu mai poate fi salvată. Autoritățile au pasat responsabilitatea până „s-a ajuns la castori”
Nationale

Ministrul Mediului: Salina Praid nu mai poate fi salvată. Autoritățile au pasat responsabilitatea până „s-a ajuns la castori”

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că Salina Praid se află într-un stadiu ireversibil de degradare și că prăbușirea tavanului este doar o chestiune de timp. Chiar când aceasta se afla în vizită în zonă alături de ministrul Economiei, o porțiune din plafon s-a surpat sub ochii oficialilor.

Articol postat în data 19 Jul 2025
Noi critici din interiorul PSD: Nu mai suntem un partid viu; Ceea ce ne spune șeful, linia aia trebuie urmată
Nationale

Noi critici din interiorul PSD: Nu mai suntem un partid viu; Ceea ce ne spune șeful, linia aia trebuie urmată

După primarul Buzăului Constantin Toma, un alt lider PSD critică acum conducerea și modul în care se derulează activitatea internă a PSD. Senatorul PSD Titus Corlățean a declarat la emisiunea Insider Politic de la Prima TV că PSD „nu mai are azi viață dinamică” și că „nu mai este un partid în care oamenii să aibă curajul să spună nu șefilor atunci când greșesc”.

Articol postat în data 19 Jul 2025
Exclusiv DOCUMENT. Șeful cancelariei lui Bolojan, apartament de 4 camere, de la stat, într-o vilă din Nordul Capitalei. Reacția lui Mihai Jurca
Nationale

Exclusiv DOCUMENT. Șeful cancelariei lui Bolojan, apartament de 4 camere, de la stat, într-o vilă din Nordul Capitalei. Reacția lui Mihai Jurca

Șeful cancelariei lui Ilie Bolojan, Mihai Jurca, a primit de la RAAPPS un apartament de 4 camere în nordul Bucureștiului. Potrivit documentului în posesia căruia Digi24.ro a intrat, locuința are o suprafață de 135 mp, la care se adaugă și o curte generoasă.

Articol postat în data 19 Jul 2025
Video Cauza decesului lui Felix Baumgartner, confirmată oficial. Ce arată autopsia
Nationale

Video Cauza decesului lui Felix Baumgartner, confirmată oficial. Ce arată autopsia

Felix Baumgartner, renumit parașutist și BASE jumper, devenit celebru pentru sporturile extreme practicate, a murit joi din cauza unui stop cardiac, a confirmat autopsia medicilor legiști. Acesta s-a prăbușit cu parapanta în urma infarctului suferit în timpul zborului, nu pentru că ar fi pierdut controlul aparatului, așa cum au crezut inițial cei care au văzut momentul incidentului de pe coasta Adriaticii.

Articol postat în data 19 Jul 2025
Mesajul emoționant al Mihaelei Rădulescu după moartea lui Felix Baumgartner: L-am filmat decolând fără să știu că va fi ultimul zbor
Nationale

Mesajul emoționant al Mihaelei Rădulescu după moartea lui Felix Baumgartner: L-am filmat decolând fără să știu că va fi ultimul zbor

Mihaela Rădulescu a transmis sâmbătă un nou mesaj emoționant pe rețelele sociale în care a scris că partenerul său, Felix Baumgartner, „a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult - zburând - într-un loc fericit”. Totodată, ea a publicat pe X un video și a scris că „l-am filmat decolând fără să ştiu că acesta va fi ultimul zbor din viaţa sa extraordinară”.

Articol postat în data 19 Jul 2025
Funcționarii publici din primării critică noile măsuri anunțate de Bolojan: Transformă salarizarea în armă de constrângere politică
Nationale

Funcționarii publici din primării critică noile măsuri anunțate de Bolojan: Transformă salarizarea în armă de constrângere politică

Funcţionarii publici şi lucrătorii contractuali din primării condamnă noile măsuri de austeritate anunţate de Guvernul Bolojan, considerându-le un experiment periculos. Sindicaliştii reclamă lipsa de dialog social şi impunerea unor măsuri fără o analiză reală a impactului.

Articol postat în data 19 Jul 2025
Prognoza meteo: Revine canicula în sudul țării, cu temperaturi de 35 de grade. Județele afectate
Nationale

Prognoza meteo: Revine canicula în sudul țării, cu temperaturi de 35 de grade. Județele afectate

Meteorologii au emis un cod galben de caniculă valabil pentru duminică, pentru câteva județe din sudul țării. Temperaturile vor depăși 35 de grade.

Articol postat în data 19 Jul 2025
Salvamontiștii au salvat cinci persoane de pe munte în doar 24 de ore. Îndemnul salvatorilor
Nationale

Salvamontiștii au salvat cinci persoane de pe munte în doar 24 de ore. Îndemnul salvatorilor

Cinci persoane au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore, de către salvatorii montani. Alte 38 de persoane au sunat la Salvamont pentru a cere informaţii despre zona montană şi sfaturi, au transmis autoritățile.

Articol postat în data 19 Jul 2025
ANPC a închis temporar mai multe cluburi din Costinești și Vama Veche. Nereguli grave descoperite de comisari
Nationale

ANPC a închis temporar mai multe cluburi din Costinești și Vama Veche. Nereguli grave descoperite de comisari

ANPC a închis temporar șapte cluburi din Vama Veche și Costinești în urma controalelor din aceste stațiuni. Comisarii au descoperit mai multe nereguli precum gheață ținută pe jos, pereți cu infiltrații și mucegai, sau sosuri și lapte păstrate la temperaturi nepotrivite.

Articol postat în data 19 Jul 2025
Acasa Recente Radio Județe