Înapoi
FC Hermannstadt invită suporterii să aducă jucării de pluș la meciul cu Universitatea Craiova
Sport

FC Hermannstadt invită suporterii să aducă jucării de pluș la meciul cu Universitatea Craiova

Postat pe 09 Dec 2025

Update 1 zi în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Simona Stan

FC Hermannstadt invită suporterii să aducă jucării de pluș la meciul cu Universitatea Craiova

FC Hermannstadt a lansat un apel către fani pentru partida de duminică cu Universitatea Craiova, cerându-le să aducă jucării de pluș. Planul este ca acestea să fie aruncate pe teren în pauza meciului, urmând să fie donate copiilor cu ocazia sărbătorilor de Crăciun.

"Vino la FCH vs Universitatea Craiova cu o jucărie de pluș! Arunc-o pe teren în pauza meciului și îți promitem că va ajunge unde trebuie — la niște copii care se vor bucura de ea de sărbători și nu numai! Dăruiește o jucărie! Merită!", a transmis clubul sibian într-un comunicat oficial.

Biletele pentru meciul AFC Hermannstadt – Universitatea Craiova sunt disponibile în intervalul prețurilor 20-50 de lei și pot fi cumpărate online. Acest meci vine într-un moment dificil pentru sibieni, aflați pe locul 15 în Liga I după 19 etape, cu doar 12 puncte acumulate și fără antrenor după despărțirea de Marius Măldărășanu.

Potrivit turnulsfatului.ro, această inițiativă are scopul de a aduce bucurie copiilor în pragul sărbătorilor. Clubul speră ca gestul suporterilor să se transforme într-un moment de solidaritate și implicare socială pentru comunitatea sibiană în această perioadă.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Sport
Acasa Recente Radio Județe