18 May
Inapoi

„Ne înnoim de Sfintele Paşti”. Mii de brăileni ajutați de Biserică

Postat pe 05 May 2024

Update cu 1 săptămână în urmă

Timp de citire: 7 minute

Image Description

* în perioada 25 aprilie - 2 mai, în perioada premergătoare Sfintelor Paști, 6.600 de vârstnici și copii din județele Brăila și Galați au primit din partea Bisericii alimente, haine și încălțăminte în valoare de 500.000 de lei * cei ajutați provin din peste 500 de familii nevoiaşe, cu mai mult de trei copii Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în Protopopiatul Brăila și în toate bisericile din municipiu și județ s-a derulat, zilele acestea, una dintre cele mai mari acțiuni filantropice din an: programul eparhial „Ne înnoim de Sfintele Paşti”, prilejuit de marea Sărbătoare a Învierii Domnului. „În fiecare an, în preajma marilor sărbători creştine, în Arhiepiscopia Dunării de Jos se derulează ample programe pastoral-misionare şi social-filantropice îndreptate, cu precădere, către persoane vârstnice, bolnavi, familii cu mulţi copii sau semeni nevoiaşi şi marginalizaţi social”, ne-a declarat părintele Rareș Bucur, purtătorul de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos. În acest context, în perioada 25 aprilie - 2 mai 2024, nu mai puțin de 4.300 de persoane vârstnice şi 2.300 de copii - în total, 6.600 de persoane din Brăila și Galați! - care provin din peste 500 de familii nevoiaşe cu mai mult de trei copii, au primit, din partea Bisericii, de Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului, alimente, articole vestimentare şi încălţăminte în valoare totală de 500.000 de lei. Centrul Eparhial a contribuit cu 60% din valoarea ajutorarelor, iar protopopiatele şi parohiile cu câte 20%. Încă din data de 25 aprilie, copiii din municipiul Brăila, aflaţi în evidenţele parohiilor, s-au bucurat de darurile pregătite de către preoți și voluntari. Potrivit pr.

Rareș Bucur, într-o singură zi, au fost oferite articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi alte daruri pascale unui număr de 400 de copii nevoiaşi, aflaţi în evidenţele parohiale ale Protopopiatului Brăila. Darurile cumpărate de preoți au fost aduse mai întâi la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, din vecinătatea Protoieriei Brăila, unde au fost aşezate pe categorii de vârstă şi oferite mai apoi, cu drag, copiilor. Concomitent, persoanele vârsnice, bolnave şi cu posibilităţi materiale reduse au primit, de asemenea, daruri din partea parohiilor brăilene, prin preoţii şi voluntarii parohiali. „Toţi beneficiarii acestei campanii umanitare au primit cu mare bucurie darurile mulţumind, în primul rând, Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, iniţiatorul şi susţinătorul acestui tradiţional program eparhial, precum şi celorlaţi clerici şi voluntari implicaţi în acţiunile de binefacere”, a mai precizat pr.

Rareş Bucur. „Ne innoim de Sfintele Pasti” ajutoare Protopopiatul Braila Hristos a înviat! Social 5 Mai 2024 Daruri de la oamenii în uniformă pentru doi fraţi gemeni, fără mamă. Copiii își doresc să devină polițiști Social 5 Mai 2024 Premii pentru o sută de cupluri care au aniversat 50 de ani de căsnicie Social 4 Mai 2024 Campania „Zâmbete de Paşte”.

Echipa Penitenciarului Brăila a adus bucurie unor familii defavorizate Social 4 Mai 2024 29 April 2024 Ce naiba e în neregulă cu noi? Cati LUPAŞCU Recent, un articol din publicația Fortune a făcut înconjurul mediului virtual. Subiectul articolului, Hunter Howell, un tânăr de 22 de ani, proaspăt absolvent al Universității Elmhurst din Chicago, cu o diplomă înCiteste mai mult Premii pentru o sută de cupluri care au aniversat 50 de ani de căsnicie Campania „Zâmbete de Paşte”.

Echipa Penitenciarului Brăila a adus bucurie unor familii defavorizate caricatura Daruri de la oamenii în uniformă pentru doi fraţi gemeni, fără mamă. Copiii își doresc să devină polițiști Bătrânele canalizări ale Brăilei, salvate printr-o tehnologie de ultimă generație Doar un tramvai pe B-dul Dorobanților Florin Cîrligea: „După dezmățul financiar actual, ceea ce ne propunem este să parcurgem cu bine următorii doi ani” Parcul Industrial, începuturi Legea care reformează întreg sistemul de asistență socială a fost promulgată Rezerviști la a doua tinerețe O nouă fabrică la Brăila! Glorious Lightning își extinde producția în Europa

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Social

Recente din Romania

-
-

12:15

VIDEO. Căluți surprinși la „plimbare” într-un cartier din Timișoara

„Zona Lunei, uitată de poliție și de autoritățile menite să asigure siguranță și ordine publică. Nu am văzut o mașină de Poliție Locală din pandemie. Animalele le-am văzut azi-noapte, în jurul orei 00:30, apoi au dispărut printre blocuri”, ne-a scris un cititor Tion. Nu se știe de unde au venit cei trei cai, însă abandonarea animalelor aflate în proprietatea și îngrijirea omului, pe domeniul public, fără hrană, adăpost și tratament medical este ilegală. Astfel de probleme au mai fost sesizate și în trecut de cititorii Tion, în aceeași zonă unde caii erau lăsați să pască liniștiți pe străzi, iar locuitorii se temeau să se mai plimbe prin cartier. Imaginile ne-au fost transmise de către un cititor Tion, căruia îi mulțumim pe această cale. Dacă și tu ai surprins imagini care pot deveni o știre, le poți trimite pe pagina noastră de Facebook sau pe adresa redactie@tion.ro. Your email address will not be published. Required fields are marked * inca 1000 caractere ramase Name * Email * Website Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.
Image Description

12:11

A ajuns la Timișoara primul din cele 17 tramvaie galbene livrate de turcii de la Bozankaya

Timișoara a primit primul tramvai galben produs de Bozankaya, ce face parte din lotul suplimentar de 17 mijloace de transport pentru care s-au înțeles cele două părți – primăria și producătorul. Următoarele 16 vor ajunge până la finalul anului. „Urmează ca anul acesta în Timișoara să ajungă un lot de 17 tramvaie noi. Fac parte din finanțarea record de 75 de milioane de euro pe care am câștigat-o anul trecut prin PNRR și cu care urmează să modernizăm întreaga flotă de transport public din Timișoara. În următorii doi ani, timișoreni vor beneficia de cele mai moderne mijloace de transport public din țară și ținta noastră e ca tot mai mulți timișoreni să aleagă tramvaiul, autobuzul sau firobuzul în deplasările zilnice în oraș”, a spus primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Valoarea totală a achiziției este de aproximativ 33 milioane de euro, ceea ce înseamnă că fiecare tramvai costă undeva în jur de 1,9 milioane de euro. Banii vin prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Tramvaiele noi au o lungime de aproximativ 30 de metri, o capacitate de transport de 251 de locuri, podea 100% coborâtă și aer condiționat. În plus, sunt dotate cu încălzire, Wi-Fi, GPS, panouri LED, sisteme de climatizare și sisteme de avertizare în caz de coliziune. Tramvaiele pot funcționa autonom, pe baza bateriei, fără a fi conectate la reţeaua electrică, pe o distanţă de până la 70 de kilometri. „Suntem încântați să continuăm colaborarea cu Primăria Timișoara. Tramvaiul cu baterie produs de Bozankaya este o inovație tehnologică care va aduce beneficii semnificative pentru oraș, oferind o opțiune de transport mai ecologică și mai eficientă energetic. Este un pas important către un viitor mai sustenabil pentru întreaga comunitate”, a declarat Aytunc Gutay, președintele CA al companiei Bozankaya. Bozankaya a doborât un record mondial şi a câştigat premiul la categoria „The Most Innovative Co
Image Description

11:58

Navă scufundată în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari sirieni sunt dați dispăruți

Un accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sfântu Gheorghe după ce o navă s-a scufundat, iar trei marinari sirieni sunt dați dispăruți. Potrivit Autorității Navale Române, operaţiunea de căutare şi salvare, sub coordonarea Serviciului MRCC (Maritime Rescue Coordination Centre) din cadrul Autorităţii Navale Române este în plină desfăşurare după ce nava Mohammad Z s-a scufundat. „Alerta a fost primită în jurul orei 4.00, iar ofiţerii MRCC au trimis imediat în zonă navele ARSVOM, SAR Artemis şi SAR Apollo. A fost cerut şi sprijinul Poliţiei de Frontieră care a trimis spre locul accidentului navele MAI 2110 şi MAI 1106. Totodată, două nave comerciale aflate în apropiere au fost imediat alertate să se alăture operaţiunii de căutare şi salvare de vieţi omeneşti. Nava scufundată, Mohammed Z, sub pavilion Tanzania, avea la bord 11 membri de echipaj, 9 cetăţeni sirieni şi 2 cetăţeni egipteni, iar 8 dintre aceştia au fost salvaţi de către nava comercială Michel, care se afla cel mai aproape de locul accidentului şi care a fost coordonată de ofiţerii MRCC. În acest moment se continuă eforturile pentru căutare celorlalţi 3 membri ai echipajului daţi dispăruţi, toţi de naţionalitate siriană.
Image Description

Recente din nationale

-
-

Reclame

-
-

Vremea

-
-
nationale WEATHER

Schimb valutar

-
-

Redactie

-
-
Stiri din nationale
office@stiridinnationale.ro
0723222111
Acasa Recente Radio Judete