Raluca Darie, medic specialist toxicolog: Dacă acum 10-15 ani, vârsta de începere a consumului de droguri se situa undeva la 16-18 ani, acum a scăzut foarte mult
Inapoi

Raluca Darie, medic specialist toxicolog: Dacă acum 10-15 ani, vârsta de începere a consumului de droguri se situa undeva la 16-18 ani, acum a scăzut foarte mult

Postat cu 12 ore în urmă

Update cu 11 ore în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Sanatate
Medicul toxicolog Raluca Darie de la Spitalul Floreasca din Bucureşti a declarat, vineri seară, în emisiunea Medika Antidrog de la Medika TV, că specialiştii au constatat, frapaţi, scăderea constantă a vârstei pacienţilor care ajung în spitale după ce au consumat droguri. Deşi în Secţia de toxicologie de la Spitalul Floreasca sunt pacienţi majori, aceştia declară că sunt consumatori de ani de zile. În multe cazuri familiile cunosc situaţia, dar sunt şi copii cu rezultate excelente la învăţătură care ajung la spital iar părinţii sunt şocati. ”La noi, în Secţia de toxicologie, fiind o secţie de terapie intensivă, vin cazurile cele mai grave, cazuri de intoxicaţii acute, cazuri care nu pot fi manegeriate într-o unitate de primiri urgenţe sau în cadrul secţiilor de medicină internă de la alte spitale, spitalele judeţene, aşa că la noi se strâng cele mai grave cazuri”, a afirmat, vineri seară, la Medika TV, dr Raluca Darie de la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Medicul afirmă că vârsta consumatorilor de droguri a ajuns să fie frapantă. ”Da, într-adevăr, este un lucru pe care l-am observat şi noi şi care ne frapează. Dacă acum 10-15 ani, vârsta de începere a consumului de droguri se situa undeva la 16-18 ani, acum a scăzut foarte mult, într-adevăr, cum aţi spus şi dumneavoastră, la 14-15 ani încep să consume mai întâi substanţe de genul cannabis şi ulterior către substanţe cu risc de dependenţă mai mare. La noi în secţie vin pacienţi peste 18 ani, avem doar majori, dar deja consumă activ de mulţi ani”, a adăugat medicul. Raluca Darie a povestit că pacienţii ajung aduşi de Ambulanţă sau SMURD, alertate de familii sau de prieteni. Pacienţii sunt stabilizaţi de către echopajele de urgenţă, ulterior ajungând pe Secţia de toxicologie, unde sunt investigaţi mai anunţit. ”Prima dată, cel mai importantă este starea pacientului la venire. Dacă este un pacient aflat în comă, care asociază şi alte disfuncţii de organ, cum ar fi insucianţa respiratorie, sunt pacienţi care vin şi este nevoie să îi intubăm şi să-i ventilăm mecanic. Aici apare şi riscul complicaţiilor. Aşa că în funcţie de ce complicaţii pot apărea, perioada de spitalizare nu se rezumă strict la tratamentul intoxicaţiei, care poate să fie de scurtă durată, unu-două zile. Dacă apar complicaţii, putem să ajungem până la două săptămâni, poate chiar şi mai multe de internare”, a mai menţionat medicul toxicolog. Potrivit Ralucăi Darie, intervenţia medicilor diferă de la caz la caz: ”În unele cazuri avem varianta de oferire a antidotului, cum sunt intoxicaţiile cu opiuide, cum este heroina, de exemplu, dar în foarte multe cazuri este strict un management suportiv, îi susţinem funcţiile vitale, îl monitorizăm, îi verificăm analizele zilnic şi ne asigurăm că este în afara oricărui pericol”. Potrivit medicului, situaţia pacienţilor care vin cu consum de droguri diferă foarte mult: ”De multe ori sunt pacienţi care provin din familii cu probleme, familii dezorganizate, în care, într-adevăr, părinţii cunosc problemele. Ştiu că este vorba despre un consum vechi, au mai fost situaţii, pacientul a mai avut şi alte internări sau internări în centre de tratament al adicţiilor, dar sunt şi cazuri în care, într-adevăr, părinţii sunt efectiv şocaţi, nu se aşteaptă, sunt copii cu situaţii şcolare foarte bune, cu note foarte bune, care nu dau niciun sens că ar consuma substanţe psihoactive”.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Sanatate

Pagina de facebook

-
-

Recente din Romania

-
-

16:09

- Nationale - BEC a înregistrat Alianţa Electorală „România Înainte” care îl susţine pe Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale

Biroul Electoral Central (BEC) a informat că a decis, în şedinţa de sâmbătă, admiterea înregistrării protocolului de constituire a Alianţei Electorale "România Înainte", constituită de partidele din coaliţia guvernamentală - PSD, PNL şi UDMR, în vederea susţinerii candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale. Protocolul a fost semnat miercuri, 19 februarie, de liderii partidelor de coaliţia guvernamentală, în urma unei şedinţe desfăşurate la Palatul Victoria, informează Agerpres. Alianţa este susţinută
Image Description

15:57

- Botosani - Geografia României va fi disciplină separată la liceu

Geografia României va fi disciplină separată la liceu, „lucru pe care mi l-am dorit de la început”, spune ministrul Daniel David, după întâlniri de lucru cu decanii de facultăți, reprezentanți de la Academia Română și Societatea de Geografie din România (SGR). Oficialul a precizat că Geografia României vine în noile planuri-cadru de liceu pentru elevii care intră în clasa a IX-a în 2026 pe modelul disciplinei Istoria românilor / a
Image Description

15:56

- Gorj - Meteorologii Accuweather au anunțat ninsori în aprilie

Prognoza meteo actualizată de meteorologii Accuweather. Se pare că vom avea parte de ninsori și în lunile martie și aprilie. Potrivit meteorologilor Accuweather, iarna nu va pleca prea curând din România. Pe 20 martie se anunță ninsori în Brașov. Sunt așteptate temperaturi maxime de 8 grade, în timp ce minimele vor coborî până la 0 grade. În același oraș sunt așteptate ninsori și pe 23 martie. Se vor înregistra temperaturi
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
nationale WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul nationale
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete