Dragos Valentin Caraghin, noul candidat al PSDI Brașov
Update cu 6 ore în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Simona Stan
Dragos Valentin Caraghin, noul candidat al PSDI Brașov
Dragos Valentin Caraghin, un antreprenor cu o lungă experiență în domeniul tehnic, face acum pasul spre politică, alăturându-se Partidului Social Democrat Independent, filiala Brașov. Născut și crescut în Brașov, Caraghin a absolvit Facultatea de Mecanică Fină a Universității Transilvania.
După finalizarea studiilor, el și-a continuat pregătirea profesională în Canada și Statele Unite ale Americii, dobândind cetățenie canadiană. De-a lungul carierei sale, Caraghin a acumulat cunoștințe valoroase în industria automotive și mecanica generală, având peste 20 de ani de experiență ca antreprenor în procesele de producție și distribuție.
În plus, el a dezvoltat un produs inovator în sectorul de petrol și gaze, pe care îl produce și distribuie prin intermediul propriilor companii de mai bine de 15 ani la nivel mondial. Dragos Caraghin este, de asemenea, pasionat de sport, având o experiență ca arbitru de fotbal în Major League Soccer din Statele Unite.
Alegerea sa de a intra în politică sub umbrela PSDI Brașov vine ca o nouă provocare pentru acesta, care își propune să aducă expertiza sa în domeniul tehnic și industrial în slujba comunității locale.