Victor Ponta a dat statul român în judecată, inclusiv DNA și procurorul care l-a trimis în judecată în dosarul Turceni - Rovinari
Inapoi

Victor Ponta a dat statul român în judecată, inclusiv DNA și procurorul care l-a trimis în judecată în dosarul Turceni - Rovinari

Postat pe 30 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
Fostul premier Victor Ponta a dat în judecată statul român prin Ministerul Finanţelor, DNA şi pe procurorul Jean Uncheşelu, cel care l-a trimis în judecată pe Ponta în dosarul Turceni - Rovinari şi în care acesta a fost achitat defintiv la sfârşitul anului trecut, transmite News.ro. Acţiunea lui Ponta a fost înregistrată în 26 aprilie, la Tribunalul Bucureşti, pârâţi fiind statul român, prin Ministerul Finanţelor, dar şi DNA şi procurorul Jean Nicolae Uncheşelu. Obiectul dosarului este „acţiune în răspundere delictuală”. Fostul premier Victor Ponta şi fostul senator Dan Şova au fost achitaţi, în 28 decembrie 2023, de magistraţii instanţei supreme în dosarul „Turceni – Rovinari”, în care au fost judecaţi pentru fapte de corupţie, în legătură cu încheierea unor contracte de consultanţă, decizia magistraţilor fiind definitivă. În luna februarie, Victor Ponta anunţa că a decis să înceapă lupta la tribunal împotriva procurorului Jean Uncheşelu. „Am decis să-l dau în judecată pentru cei opt ani şi jumătate pe care mi i-a luat din viaţă, sigur, cu Statul Român în subsidiar. Nu ca o chestie personală, ci vreau să văd la cât apreciază statul român, poate îmi dă zece lei despăgubiri, poate o sută de lei, poate un milion de lei, faptul că ai fost dat jos din funcţie cu un dosar fals. Am avut sechestru pe bunuri opt ani şi jumătate. Vreau să-i iau jumătate din salariul de 10.000 de euro”, a afirmat Victor Ponta în emisiunea „Marius Tucă Show”. La momentul achitării definitive, Victor Ponta spunea că a fost tot timpul nevinovat. „Am fost tot timpul nevinovat şi dosarul penal a avut, de la început, scopul de a mă îndepărta din funcţie. Mă bucur că am avut încredere în Justiţie; le cer iertare celorlalţi 4 inculpaţi (toţi achitaţi) care au fost «victime colaterale»; îmi pare rău pentru suferinţa familiei şi a prietenilor mei din această perioadă. Regret că statul român (adică noi toţi) a plătit cheltuieli inutile de peste 1 milion de euro - expertize, percheziţii, magistraţi, avocaţi etc., doar să justifice o acuzaţie evident neserioasă şi netemeinică. Nu am nicio aşteptare şi nicio dorinţă de revanşă faţă de autorii acestui dosar sau faţă de cei care au profitat politic. Nu vreau însă să uităm că, prin acest dosar şi demisia impusă, a fost schimbată soarta mea, a multor alţi oameni nevinovaţi şi chiar destinul politic al României. Îmi doresc ca asemenea abuzuri să nu se mai repete niciodată în ţara noastră”, a arătat Ponta atunci. De asemenea, Ponta mai afirmat că „Jean Uncheşelu nu a comis o eroare, o greşeală, o interpretare greşită sau a fost indus în eroare de o schimbare de legislaţie sau o decizie nouă a CCR, el a comis un abuz despre care ştia că e un abuz”. „A îndeplinit un ordin de la şefa lui ştiind de la bun început că ordinul este ilegal şi că toţi oamenii acuzaţi sunt nevinovaţi”, declara fostul premier, adăugând că „procurorul Uncheşelu a fost şi recompensat pentru îndeplinirea acestui ordin abuziv, a fost preluat la Parchetul European de către doamna Kovesi, primeşte lunar un salariu de mii de euro din bani europeni şi nu plăteşte din buzunarul său nimic, plăteşte Statul Român”. În acest dosar, Victor Ponta a fost trimis în judecată în 17 septembrie 2015. Procurorii îl acuzau pe Victor Ponta că, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, prin cabinetul său de avocat, a obţinut de la Societatea Civilă de Avocaţi „Şova şi Asociaţii” 181.439,98 de lei, pentru activităţi care figurează în acte, dar care nu ar fi fost efectuate. Victor Ponta a fost judecat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat. În 10 mai 2018, Victor Ponta a fost achitat pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătura privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani, decizia nefiind definitivă.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din Romania

-
-

09:08

- Dambovita - Alexia Dospin, medalie de aur în proba de triplusalt la Europenele Under-23

Sportiva română Alexia Ioana Dospin a cucerit medalia de aur în proba de triplusalt, vineri, la Campionatele Europene de atletism Under-23 de la Bergen (Norvegia), cu 14,05 metri. Din a treia încercare, Alexia Ioana Dospin a reușit o săritură care a măsurat 14,05 metri și care i-a adus medalia de aur. În calificări, aceasta reușise o săritură de 13,47 metri. Pe locul doi s-a clasat Clemence Rugier (Franţa, 13,93), iar
Image Description

09:07

- Botosani - O femeie a fost prinsă la volan băută și fără permis, într-o localitate din Botoșani. A fost reținută de polițiști

O femeie a fost prinsă la volan băută și fără permis, într-o localitate din județul Botoșani. Este vorba despre o femeie de 57 de ani, din județul Suceava, care a fost reținută de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi. „În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta avea exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de refuz de prelevare de mostre biologice și conducere
Image Description

09:05

- Constanta - FOTO VIDEO Piedone (ANPC) a închis aseară ȘAPTE cluburi din Vama Veche și Costinești! Vezi aici lista completă

În cele 27 de unități verificate, au fost aplicate 65 de sancțiuni(49 de amenzi, o invitație și 16 avertismente). Amenzile au o valoare de 237.000 lei, iar produsele confiscate pentru incinerare au o valoare de 3.747 lei. Șapte cluburi de pe litoral au fost închise temporar (OTPS) de comisarii ANPC, aparent din cauza mai multor nereguli în care aceștia funcționau. Big Twin Max (Club Max Caffe) El Comandante Kaluda Beach
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
nationale WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul nationale
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete