19 May
Inapoi

Tone de legume și fructe retrase de la comercializare în urma controalelor ANPC. Printre acestea, produse cu mucegai, praf și insecte

Postat pe 07 May 2024

Update cu 1 săptămână în urmă

Timp de citire: 4 minute

Image Description

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe nereguli, printre care produse cu mucegai şi depozitate în spaţii pline de praf, cu insecte, informează News.ro. Reprezentanţii ANPC au anunţat marţi, că, în prima jumătate a lunii aprilie, au desfăşurat, la nivelul întregii ţări, ample acţiuni de control care au vizat verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale în domeniu, la comercializarea legumelor şi fructelor proaspete în magazine alimentare, hipermarketuri şi supermarketuri, pieţe agroalimentare, depozite şi pieţe en-gros. Cu acest prilej, au fost controlaţi 1.010 operatori economici, la 978 dintre aceştia constatându-se nereguli. Totodată, au fost verificate peste 500 tone de fructe şi legume proaspete, peste 400 tone, dintre acestea, neîncadrându-se în normele legale în vigoare. „Recomandăm consumatorilor să manifeste mare atenţie atât la aspectul, cât şi la calitatea legumelor şi fructelor pe care le achiziţionează, precum şi la informaţiile aflate pe etichetele acestora” – a declarat Sebastian Hotca, preşedintele ANPC. În urma controalelor, au fost găsite mai multe nereguli, printre care: comercializarea de legume şi fructe depreciate calitativ, cu modificări organoleptice, cu pete sau mucegai, cu umiditate excesivă în interiorul ambalajului, picuri de condens; comercializarea unor legume şi fructe nesortate, astfel încât să corespundă nivelului de calitate indicat pe etichetă, fragmentate (care nu erau întregi şi sănătoase), deshidratate, cu urme de alterare; nerespectarea condiţiilor de depozitare a legumelor şi fructelor proaspete, prin depozitarea acestora direct pe paviment, în spaţii neigienizate, pline de praf şi urme de noroi, cu insecte; nerespectarea cantităţii înscrise pe etichetă la legumele şi fructele preambalate (cantitatea rezultată prin cântărire era mai mică decât cea inscripţionată pe eticheta de produs); comercializarea unor legume şi fructe preambalate cu ambalaje deteriorate.

Totodată, reprezentanţii ANPC au mai găsit abateri de informare privind regimul promoţiilor, nu era afişat preţul pe produs şi/sau a preţului pe unitatea de măsură pentru fructele şi legumele comercializate, nu erau afişate lizibil preţurile de vânzare ale produselor, era expirată verificarea metrologică a cântarelor folosite. ANPC a dat 848 amenzi contravenţionale în valoare de aproximativ patru milioane de lei şi 418 avertismente. De asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare şapte tone de fructe şi legume, în valoare de circa 62.500 lei, şi au fost oprite temporar de vânzare peste 360 tone de fructe şi legume în valoare de aproximativ 1,7 milioane lei, până la remedierea neconformităţilor constatate.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Recente din Romania

-
-

18:58

Rușii au atacat din nou orașul ucrainean Harkov. Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi

Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi 16 rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene rusești, au anunţat oficiali locali citaţi de Reuters. Bilanţul morţilor şi răniţilor a fost anunţat de primarul din Harkov, Igor Terehov. „Exploziile auzite la Harkov în jurul prânzului s-au produs într-o suburbie din apropiere. Două rachete ruse au lovit un centru de recreere unde oamenii se relaxau, ucigând cinci persoane şi rănind alte 16”, a afirmat el pe reţeaua de mesagerie Telegram. Corespondenţii Reuters au văzut zona de recreere distrusă după ce salvatorii de la faţa locului spun că a fost o explozie puternică, urmată de o a doua 15-20 de minute mai târziu, relatează Agerpres. Valentina, o femeie de 69 de ani care trăia în apropiere de complex, era acasă când s-a produs explozia. Ea le-a spus plângând ziariştilor că soţul ei a fost ucis în explozie. Era lângă apă, a relatat ea, arătând zona unde acum se mai află doar un crater, dărâmături şi cadavre. „Este foarte dureros să-mi pierd casa, soţul, tot ce am pe lume. Ei (ruşii) sunt animale, de ce trebuie să omoare oameni?”, a mai spus ea. În ultimele săptămâni, oraşul Harkov şi regiunea cu acelaşi nume au fost vizate constant de atacuri cu rachete ruseşti şi bombe ghidate, în contextul în care trupele ruse au lansat o ofensivă în nord-estul regiunii. „Nu erau soldaţi aici. Era duminică, oamenii au venit aici pentru a se odihni, copii urmau să fie aici, femei însărcinate, odihnindu-se, încercând să trăiască normal”, a declarat Yaroslav Trofimko, inspector de poliţie la poliţia locală.
Image Description

18:32

Există o limită de viteză în parcări? Toți șoferii trebuie să știe!

Șoferii sunt obligați să nu depășească o anumită viteză în parcările magazinelor sau ale hipermaketurilor, potrivit codului rutier aflat în vigoare. Spre exemplu, în zona de acces într-un mall sau magazin, unde există pericol de accidente, se poate impune o limită de viteză de 5 km/h.
Image Description

18:26

Curse pe Dunăre cu nava CJ, de joi până duminică Scris de Anca Spânu Duminică, 19 Mai 2024 18:20

Consiliul Județean Galați a anunţat programul curselor de agrement pe fluviul Dunărea, cu nava de pasageri „CAMELIA”, pentru perioada 20-26 mai 2024. Astfel, cei doritori de plimbări pe fluviu trebuie să ştie că luni, 20 mai, marţi, 21 mai şi miercuri, 22 mai, nu se efectuează curse, acestea fiind programate de joi până duminică inclusiv, după următorul program: Joi – 23 mai 2024 13,30-15,30 Cursa Palatul Navigației (ponton Schengen) – Pod peste Dunăre (dus-întors) 17,00-19,00 Cursa Palatul Navigației (ponton Schengen) – Pod peste Dunăre (dus-întors) Vineri – 24 mai 2024 13,30-15,30 Cursa Palatul Navigației (ponton Schengen) – Pod peste Dunăre (dus-întors) 17,00-19,00 Cursa Palatul Navigației (ponton Schengen) – Pod peste Dunăre (dus-întors) Sâmbătă – 25 mai 2024 10,00-12,00 Cursa Palatul Navigației (ponton Schengen) – Pod peste Dunăre (dus-întors) 13,30-15,30 Cursa Palatul Navigației (ponton Schengen) – Pod peste Dunăre (dus-întors) 17,00-19,00 Cursa Palatul Navigației (ponton Schengen) – Pod peste Dunăre (dus-întors) Duminică – 26 mai 2024 10,00-12,00 Cursa Palatul Navigației (ponton Schengen) – Pod peste Dunăre (dus-întors) 13,30-15,30 Cursa Palatul Navigației (ponton Schengen) – Pod peste Dunăre (dus-întors) 17,00-19,00 Cursa Palatul Navigației (ponton Schengen) – Pod peste Dunăre (dus-întors) Într-o cursă pot pleca minimum 10 pasageri şi maximum 30. Îmbarcarea pasagerilor va începe cu 30 minute înainte de fiecare cursă. Accesul pe navă se va face pe baza biletului de călătorie, care poate fi achiziționat la urcarea pe navă. În caz de vizibilitate redusă (ploaie, ceață) sau vânt puternic, cursele nu se vor efectua. Copiii între 0 şi şase ani au acces gratuit, iar pentru restul categoriilor de vârstă, preţul este următorul: Copii 6-18 ani - 15 lei/persoană/oră (30 lei pentru o cursă de două ore); Adulți 25 lei/ persoană/oră (50 lei pentru o cursă de două ore). Biletele se achiziţionează doar cu numerar.
Image Description

Recente din nationale

-
-

Reclame

-
-

Vremea

-
-
nationale WEATHER

Schimb valutar

-
-

Redactie

-
-
Stiri din nationale
office@stiridinnationale.ro
0723222111
Acasa Recente Radio Judete