Scenariul unei invazii rusești în România. „Poarta Focșani” este cel mai vulnerabil punct
Inapoi

Scenariul unei invazii rusești în România. „Poarta Focșani” este cel mai vulnerabil punct

Postat pe 06 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Nationale
Mai puțin de 24 de ore pentru a învinge România. Atât i-ar lua lui Putin să atace și să cucerească Bucureștiul. Dificultăți în deplasarea trupelor și muniției NATO, influențele rusești în țările vecine și un punct slab pe granița țării ar permite obținerea unei victorii într-un timp foarte scurt, este un scenariu de coșmar publicat de Il Messaggero. Practic, publicația din Italia a reluat scenariile dintr-un raport CEPA din 2021, coordonat de generalul american Ben Hodges. Posibilitatea unui atac rusesc în România sperie NATO cu atât mai mult cu cât, odată cu războiul din Ucraina, trupele Moscovei sunt la mai puțin de 500 km de București, iar flota rusă din Marea Neagră este, de asemenea, pregătită pentru acțiune. Scenariile sunt enumerate în raportul CEPA (Center for European Policy Analysis) coordonat de fostul comandant al trupelor americane în Europa, Ben Hodges, care menționează că o astfel de acțiune a Kremlinului ar paraliza Europa. În acest sens, liderii UE au început să investească masiv în apărare. La București sunt îngrijorări, scriu jurnaliștii italieni. Citește și ANALIZĂ De ce Rusia pornește cu prima șansă într-un război convențional cu NATO. Cum poate fi câștigat un război de uzură contra lui Putin „În situația în care apar situații neprevăzute care prefigurează o gravă criză de securitate, cu posibile implicații asupra independenței și suveranității naționale a României, Consiliul Nord-Atlantic poate decide dislocarea forțelor NATO pe teritoriul României cu forțe de reacție foarte mari - Very High Readiness. Joint Task Force (VJTF), pentru a dezamorsa criza și a descuraja escaladarea acesteia”, se arată într-o scrisoare a președintelui Klaus Iohannis către Parlamentul României. De asemenea, jurnaliștii italieni amintesc și declarația șefului Armatei, generalul Gheorghiță Vlad: „Da, populația din România, ca și întreaga populație din Uniunea Europeană, din Europa, trebuie să fie îngrijorată”. Potrivit experților militari, „Poarta Focșani” este considerată cel mai critic punct de pe frontiera României și ar putea fi o cale de atac principală pentru Rusia. Aceasta este cuprinsă între fluviile Dunărea și Siret. „Cea mai îngrijorătoare este o operațiune terestră rusă prin Poarta Focșani. Care este considerată cel mai critic punct pentru apărarea României, dar și cel mai slab element al frontierelor NATO. Este vorba de o parte a teritoriului Bucureștiului cuprinsă între Dunăre și Siret. Potrivit experților militari, armata rusă, poziționată pe coasta de nord-vest a Mării Negre, ar ajunge în București în 24 de ore”, scriu jurnaliștii de la Il Messaggero. „Poarta Focșani” este o bucată de teren care se întinde în patru județe – Vrancea, Galați, Brăila și Buzău și se află în sudul zonei operaționale de Est a României. Are o lățime de circa 85 de kilometri și merge în adâncime circa 60 de kilometri. De asemenea, orașele Tulcea și Galați și Brăila se află în prima linie în cazul unei debarcări pe dunăre a rușilor. Ca să poată proteja acest punct strategic, trupele NATO ar trebui să ajungă rapid, pentru că forțele armate ale României ar fi învinse încă din prima zi a unei eventuale confruntări cu Rusia, conform unei simulări de război făcută în 2019 la Academia Forțelor Terestre de la Sibiu, și care a stat la baza studiului CEPA. Analiza CEPA susține că, deși pare de necrezut, o intervenție a NATO în cazul unei invazii rusești în România „ar putea să nu fie atât de facilă”. Motivele? Situația precară a infrastructurii și a comunicațiilor din zonă. În caz de atac, strategia de apărare ar necesita mobilizarea între 60.000 și 100.000 de soldați, precum și resurse considerabile de echipamente și muniție. Ar fi nevoie de 20 de milioane de litri de păcură și de 12.000 de tone de muniție. Operațiunile defensive ar porni din Germania, prin Polonia și Ucraina, sau din sud, în special din Italia, folosind porturile din Grecia, apoi prin Bulgaria. Dar nu toate căile ferate, podurile și tunelurile sunt capabile să transporte echipamente grele. Cel mai critic punct? Podul Ruse-Giurgiu, pe Dunăre. Dacă Rusia l-ar lovi ar duce la eșecul deplasării forțelor Alianței. Alternativa este un sistem de barje pe Dunăre pentru trecerea trupelor și echipamentelor. Vezi și SIMULARE: Ce trupe ruse vor amenința granița României dacă Putin câștigă războiul în Ucraina Recent, grupul de reflecție german DGAP a emis avertismente prealabile națiunilor occidentale, sugerând că Rusia ar putea lansa un atac direct împotriva NATO în „în doar șase până la 10 ani”. În timp ce agenția de securitate națională a Poloniei a avertizat că Rusia ar putea ataca NATO în mai puțin de 36 de luni, dacă cucerește Ucraina. Oficialii polonezi au sugerat anterior că Rusia ar putea viza un membru al alianței NATO din Europa de Est, inclusiv țări precum Polonia, Estonia, România și Lituania.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din Romania

-
-

10:15

- Cluj - Surpriză uriașă la Cluj: Viitorul, pe locul 3 național! Peste „U” și la ani-lumină de CFR! Vezi cine-i pe locul 1”

Academia de Fotbal Viitorul Cluj se poate mândri cu o performanță remarcabilă: a urcat pe locul 3 în clasamentul național al academiilor de juniori pentru 2025. Potrivit evaluării publicate recent de Federația Română de Fotbal, Viitorul Cluj a obținut un punctaj mai mare decât FC Universitatea Cluj, aflată pe locul 4, în timp ce CFR Cluj ocupă doar poziția 20. În total, Clujul este reprezentat de șase academii în acest
Image Description

10:15

- Vrancea - Primăria Pufești declară război celor care abandonează câini pe raza comunei

Primăria comunei Pufești anunță declanșarea unei acțiuni ample de strângere a câinilor cu sau fără stăpân aflați pe domeniul public. Măsura vine ca răspuns la înmulțirea cazurilor de animale lăsate nesupravegheate sau abandonate, care pun în pericol siguranța cetățenilor. Mai mult, anunță administrația locală, proprietarii care își lasă câinii nesupravegheați sau abandonați pe domeniul public vor fi sancționați contravențional. Totodată, autoritățile locale au semnalat o creștere a numărului de câini
Image Description

10:14

- Buzau - FOTO / Mănăstirea Ciolanu l-a cinstit pe Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv, la o săptămână după canonizarea sa

Duminică, 13 iulie, obștea Mănăstirii Ciolanu din județul Buzău a trăit momente de profundă bucurie duhovnicească, prilejuite de cinstirea Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț. Evenimentul s-a desfășurat la o săptămână după proclamarea locală a canonizării sale, care a avut loc pe 6 iulie, când Sfântul Dometie a fost sărbătorit pentru prima dată în mod oficial în calendarul Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Dometie are o legătură profundă cu
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
nationale WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul nationale
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete