Comisia Europeanã alocã României suma de 16,68 miliarde de euro, prin intermediul noului instrument financiar "Acțiunea pentru securitatea Europei" (SAFE). Aceasta este a doua cea mai mare sumă distribuită unui stat membru, după Polonia, în cadrul acestui program strategic, anunță Ministerul Finanțelor. SAFE, un instrument european cu o valoare totalã de 150 de miliarde de euro, este creat pentru a sprijini statele membre sã facã investiții rapide și importante în industria și tehnologia de apãrare. Prin intermediul unor împrumuturi cu dobândă avantajoasã, România va putea finanța proiecte esențiale pentru modernizarea echipamentelor militare și pentru dezvoltarea capacității proprii de producție. „Alocarea de 16,68 miliarde de euro confirmã faptul că Comisia Europeanã recunoaște atât nevoile de securitate, cât și rolul activ al României în consolidarea unei Europe mai sigure. Acești bani reprezintă un sprijin major pentru modernizarea sistemului militar și pentru dezvoltarea industriei de profil, într-un moment în care întãrirea siguranței naționale este vitalã. Am obținut această finanțare prin negocieri intense, fără a pune presiune suplimentarã pe bugetul național, ceea ce este esențial în actualul context economic. În același timp, aceste fonduri ne permit să garantăm mai multã siguranțã cetățenilor din România, într-o perioadã marcată de provocări geopolitice majore", a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. SAFE este un instrument temporar de urgențã, operațional până la 31 decembrie 2030, care oferă împrumuturi cu maturitate maximã de 45 de ani și o perioadã de grație de 10 ani. În funcție de opțiunea statului, poate fi acordatã și o prefinanțare de 15% din împrumut. Finanțarea în cadrul acestui instrument are și rolul de a stimula o abordare comunã pentru achiziția urgentã a produselor pentru nevoile apãrãrii într-o manierã care sã consolideze industria europeanã de apãrare, securitatea aprovizionãrii, interoperabilitatea forțelor și echipamentelor. Ministerul Finanțelor va continua sã colaboreze cu celelalte ministere implicate pentru a finaliza documentația necesarã și pentru a asigura o absorbție rapidã și eficientã a fondurilor, în conformitate cu obiectivele strategice de securitate ale României și ale Uniunii Europene.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.