Probleme la decolarea cursei TAROM Bruxelles - București, în care se aflau mai mulți oficiali români. Avionul a ratat decolarea
Inapoi

Probleme la decolarea cursei TAROM Bruxelles - București, în care se aflau mai mulți oficiali români. Avionul a ratat decolarea

Postat pe 04 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Nationale
Cursa TAROM de la Bruxelles care trebuia să sosească la Bucureşti joi seară a fost amânată, după ce o problemă tehnică a făcut ca piloții să oprească aeronava din rulare și să renunțe la decolare. Printre pasageri s-ar fi aflat ministrul de Externe Luminiţa Odobescu, precum și europarlamentari români. ACTUALIZARE 23:50 - Reprezentanții companiei TAROM i-au informat pe pasageri la ora 23:30 că s-a anulat cursa. Cel mai probabil, aceștia vor ajunge la București mâine. Conform relatărilor celor aflaţi în avion, aeronava s-a oprit chiar înainte de decolare, pasagerii fiind apoi debarcaţi, informează News.ro. Cristina Sbîrn, jurnalist Digi24: „Cursa TAROM trebuia să decoleze la 19:40 din Bruxelles. Ea a fost afectată de o întrerupere a decolării, renunțându-se la decolare, în timpul rulării, din motive de siguranță. Aeronava avea la bord 93 de pasageri. Decolarea a fost anulată din cauza unei probleme tehnice și, potrivit protocolului de siguranță, s-a solicitat prezența mașinilor de pompieri. Echipajul și pasagerii sunt în siguranță, ei au fost debarcați în siguranță și li se oferă asistență pentru a-și continua călătoria. Reprezentanții TAROM spun că aeronava va fi supusă unei inspecții tehnice amănunțite pentru a se vedea care este starea tehnică și pentru remedierea eventualelor defecțiuni. TAROM nu confirmă că la bordul se aflau secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană și ministrul român de Externe, Luminița Odobescu”. „Astăzi, pe 4 Aprilie 2024, Cursa TAROM ROT374 care opera pe ruta Bruxelles - Otopeni a fost afectată de o întrerupere a decolării din motive de siguranţă tehnică. Aeronava implicată, un Boeing 737-800 BGL, transporta 93 de pasageri. Echipajul aeronavei a decis să intervină şi să oprească decolarea întrucât a fost identificată o problemă tehnică. În conformitate cu protocoalele de siguranţă, s-a solicitat prezenţa maşinilor de pompieri la aeronavă. Asigurăm publicul că pasagerii şi echipajul se află în siguranţă. Aceştia au fost debarcaţi în condiţii sigure, iar echipa locală TAROM oferă asistenţă pentru a-i ajuta să îşi continue călătoria”, a transmis joi seară compania aeriană. Aeronava va fi supusă unei inspecţii tehnice amănunţite de către o echipă specializată pe aeroportul din Bruxelles. „Informaţii suplimentare despre starea tehnică a aeronavei şi despre remedierea defectului vor fi comunicate ulterior. TAROM îşi exprimă regretul pentru orice inconvenienţe cauzate şi asigură pasagerii că siguranţa este întotdeauna prioritatea principală în operaţiunile noastre”, precizează TAROM. Aeronava urma să ajungă la Bucureşti la 23:20. La bordul avionului se aflau europarlamentarii Gheorghe Falcă, Daniel Buda şi Mircea Hava. Unele surse indicau că în aeronavă s-ar fi aflat și Mircea Geoană, lucru neconfirmat de TAROM. Aeronava este cea denumită „Alexandru Ioan Cuza”, un Boeing 737-800 NG, intrat în flota TAROM în 2018.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din Romania

-
-

11:18

- Constanta - În mai multe zone din Constanța, Lumina, Cernavodă, Lipnița, Ostrov și Năvodari se întrerupe furnizarea de energie electrică. Vezi aici programul complet

Reprezentanții companiei transmit că aceste intervenții sunt necesare pentru a asigura funcționarea în siguranță a infrastructurii energetice și că s-au luat toate măsurile pentru a minimiza disconfortul consumatorilor. Întreruperile sunt anunțate din timp și pot fi consultate și pe site-ul oficial al operatorului, în secțiunea „Întreruperi programate” – www.reteleelectrice.ro.
Image Description

11:17

- Vrancea - Asociația „Change Your Life Style for You ”, activitate pentru prevenirea consumului de droguri

Asociația Change Your Life Style for You a organizat, luni (14 iulie), la Muzeul Viei și Vinului din Focșani, o activitate dedicată prevenirii consumului de droguri, în cadrul proiectului „Conectează-te la viață”, finanțat de Consiliul Județean Vrancea. În cadrul evenimentului, psihologul Corneliu Ilade le-a vorbit tinerilor deschis despre emoții, tentații, presiuni sociale și alegerile personale, iar reprezentanții IPJ Vrancea le-au prezentat aspectele legale privind consumul și traficul de droguri, subliniind
Image Description

11:16

- Cluj - CFR Cluj și-a găsit atacant după plecarea lui Munteanu, dar surpriză: Noul vârf nu poate juca prea curând!

CFR Cluj încearcă să se adapteze la plecarea lui Louis Munteanu, însă înlocuitorul său nu va fi disponibil prea curând. Dan Petrescu, antrenorul ardelenilor, a anunțat că noul vârf, Mohammed Badamosi, nu va putea evolua constant decât din toamnă. „Nu am cum să mă bazez pe el acum. A venit prea târziu și e nepregătit total. Poate peste o lună sau două va fi gata, dar e greu, mai ales
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
nationale WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul nationale
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete