05 May
Inapoi

O fetiță de aproape 2 ani a murit după ce a înghițit biluțe magnetice. Apelul disperat al mamei către părinți: „Nu cumpărați așa ceva”

Postat pe 25 Apr 2024

1 săptămână în urmă

16 minute

O fetiţă de nici doi ani a murit după ce a ingerat biluţe magnetice. Familia fetiţei este din România, dar este stabilită de 12 ani în Germania. Mama copilului a relatat pentru News.ro cum a ajuns să ingereze biluţele şi tot ce s-a întâmplat, de la primele simptome şi diagnosticul de enterocolită şi până la stabilirea cauzei reale a suferinţelor, intervenţia chirurgicală şi septicemia care a provocat decesul.

Familia fetiţei este din România, dar este stabilită de 12 ani în Germania. Mama copilului care s-a stins din cauza unor biluţe magnetice pe care le-a ingerat după ce cineva le-a uitat în locuinţa familiei a relatat pentru News.ro coşmarul pe care îl trăieşte de anul trecut, de pe data de 19 noiembrie. „Fetiţa noastră în vârstă de un an şi 8 luni a început să aibă diaree, am mers la medic, s-au luat probe, în care a ieşit o infecţie, dar ei au asociat infecţia cu enterocolită”, a spus mama fetiţei. În decembrie fetiţa a ajuns însă din nou la medic. O echipă medicală din Germania i-a spus mamei că este vorba despre enterocolită reapărută după cea din noiembrie, fără să recolteze şi alte probe, susţine mama copilului. „Ei au considerat că este vorba tot despre enterocolită, doar că a făcut o dată şi la un anumit timp s-a reinfectat, de aia durează aşa de mult”, a mai spus mama copilului.

Copilul a început să facă însă febră, tot în luna decembrie a anului trecut. În perioada sărbătorilor de iarnă familia a dus-o din nou la spital. Copila a stat internată 3 zile, i s-a luat probă de scaun, în care, spune mama, s-a verificat prezenţa doar a unei anumite bacterii, test la care fetiţa a ieşit negativ. Analizele de sânge nu au indicat o infecţie.

Problemele nu aveau să se termine aici, mai spune mama copilului. „Am ieşit din spital tot cu diaree, fata începuse în spital să aibă din nou diaree. Am ajuns acasă, fetiţa a început grădiniţa, a mers o săptămână şi după câteva zile fetiţa a început să vomite. După ce a venit de la grădiniţă a început să vomite inclusiv apa pe care o bea, şi bea foarte multă apă, undeva la 250 de ml de apă odată, pe care o voma în următoarele minute.

Am mers la farmacie, am luat nişte supozitoare de vomă, pe care i le-am administrat şi joi dimineaţa ne-am prezentat la medicul pediatru”, a declarat mama fetitei. Medicul pediatru i-a dat copilului acelaşi tip de supozitor, spune mama. Fata nu s-a simţit însă bine, din nou.

Fetiţa a ajuns apoi iar la spital, unde i s-au făcut analize. Medicii au spus că fetiţa are nevoie de perfuzii pentru că este deshidratată şi că nu pot face nimic în plus. De supărare că medicii nu pot face mai mult pentru copil, mama a refuzat spitalizarea. „M-am supărat foarte tare că ei au spus că singurul lucru pe care pot să-l facă este să-i pună o perfuzie şi eu am cerut să i se facă investigaţii amănunţite şi nu au vrut.

Am venit cu fetiţa acasă, vineri noaptea. Vineri seara am plecat din nou la alt spital, unde i s-a făcut ecograf normal şi şi-au dat seama că ceva nu e în ordine cu stomacul. Au spus că ei nu sunt specialişti şi ne-au trimis la un alt spital mai mare”, a explicat aceasta. „Medicul care i-a făcut ultimul ecograf m-a întrebat ce culoare are voma.

I-am spus să verifice şi când a verificat şi-a dat seama că sunt materii fecale şi că trebuiau să meargă în jos, prin intestine, ci nu să vină înapoi, şi a spus că trebuie să o opereze de urgenţă, dar nu ştiu încă de ce, trebuie să-i facă un RMN. Când i-a făcut RMN-ul şi-a dat seama că fetiţa noastră a înghiţit 5 magneţi de o mărime foarte mică, noi nu am observat, noi presupunem că în luna noiembrie i-a înghiţit, când a început să facă diaree. Magneţii au fost cumpăraţi de pe internet de către altă persoană care a fost în vizită la noi.

I-au uitat la noi. Am vrut să-i trimit, a spus să-i las la noi, să se joace copiii noştri, având în vedere că noi avem alţi trei copii mai mari, am spus că nu pot să se joace copiii mei cu aşa ceva, că avem fetiţa mică. Magneţii, care au fost în număr de 5… 3 au rămas în stomac şi 2 au coborât în intestin, s-au alipit celor din stomac şi au blocat tranzitul”, a explicat mama fetiţei de doi ani.

Abia după investigaţia RMN familia fetiţei şi-a dat seama că cea mică s-a jucat cu un set de biluţe magnetice pe care le-a adus în locuinţa lor o persoană. Copilul a fost operat de urgenţă de o echipă medicală, în spitalul în care i s-a făcut RMN, însă, din păcate după operaţie fetiţa a făcut septicemie şi a murit la scurt timp. „Tot timpul am ferit magneţii, i-am ţinut undeva la doi metri, dar noi bănuim că băieţelul nostru în vârstă de aproape zece ani i-a luat să se joace, noi neobservând. Fetiţa i-a înghiţit pentru că în luna octombrie urma ca băieţelul nostru să aibă zi de naştere şi am cumpărat din magazin nişte sticluţe cu bombonele mici, colorate, aproape de dimensiunea magneţilor şi îngerul nostru le-a luat din cutie.

Noi nu am observat, că dacă observam (n.red - momentul în care fetiţa a înghiţit magneţii) mergeam la medic şi se făcea RMN pe loc. Aici foarte greu se face RMN la copiii mici, nu aş spune imposibil să facă, dar foarte foarte greu. După decesul fetiţei noastre s-a făcut o şedinţă cu 36 de medici şi din 36 de medici, având rezultatele de la sânge bune, niciunul dintre ei nu a spus că ar fi făcut RMN, ei nu considerau necesar RMN, aici se ţine foarte mult la sănătatea bebeluşilor, în privinţa radiaţiilor, e foarte greu să se facă aici un RMN, doar dacă îl ceri explicit şi în cazul nostru nu am ştiut, nu ne-am dat seama, medicul de familie având o experienţă de 38 de ani în pediatrie nu şi-a dat seama că e posibil ca un copil aşa de mic să fi înghiţit ceva”, a precizat mama copilului. „Să nu cumpere aşa ceva, dacă s-ar putea prin lege să fie interzisă comercializarea acestor magneţi, sunt atât de periculoşi.

Dacă e unul, se poate elimina, dar dacă sunt doi, pot să blocheze stomacul şi fără un RMN nu pot fi observaţi. Se pot cumpăra de pe internet foarte uşor, asta e o problemă şi părinţii să conştientizeze că odată ce i-au cumpărat, nu mai pot să-i supravegheze pentru că sunt atât de mici”, a mai spus mama fetiței. Astfel de situaţii sunt rare, spune medicul pediatru Mihai Gafencu de la Timişoara.

Când apar, pericolul major poate veni însă mai degrabă din substanţele cu care sunt învelite biluţele respective, explică acesta. „De obicei aspiraţia corpului străin este cea fatală, ingestiile mai periculoase cu care ne-am confruntat sunt micro bateriile, pentru că ele, sub acţiunea sucului gastric, se desfac şi componentele lor sunt toxice. Dacă înghiţi un ban, o monedă, o bilă, o treabă de plastic, nu prea are consecinţe fatale, aici trebuie văzut pur şi simplu din componenţa vopselelor sau a conţinutului acelora, cred că 5 sau 6 a înghiţit acel copil. Problema majoră este când controlul acestui căpăcel dintre respiraţie şi digestiv nu e bun şi atunci odată cu etapa inspiratorie ajung în trahee, alea sunt situaţiile de alertă pentru noi pediatrii, mai mult decât cele digestive, cu excepţia acestei situaţii”, a declarat pentru News.ro dr.

Mihai Gafencu, medic primar pediatru la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Louis Ţurcanu din Timişoara. Sebastian Hotca, vicepreşedinte ANPC, a explicat că există legislaţie pusă la punct în domeniu şi că o mare responsabilitate o au părinţii atunci când aleg jucăriile pentru copii. „Avem o legislaţie în domeniu, e vorba de HG 74/2011 (n.r. - privind siguranţa jucăriilor) unde sunt reglementate toate aceste situaţii, de aceea părinţii trebuie să fie extrem de atenţi, să citească cu mare atenţie instrucţiunile de folosire în momentul în care cumpără astfel de jucării, dacă sunt potrivite vârstei copilului pentru care cumpără jucăria respectivă. Noi am notificat în repetate rânduri produse care vin din China de exemplu, produse care au fost extrem de periculoase, la nivelul Uniunii Europene să se interzică aceste produse, tocmai de aceea noi ne adresăm în primul rând părinţilor care cumpără aceste jucării.

Noi suntem în piaţă, verificăm, ori de câte ori avem ocazia dacă magazinele care comercializează astfel de produse au trecute toate aceste informaţii pe eticheta produsului vizavi de informarea corectă, completă şi precisă a consumatorului”, a precizat pentru News.ro vicepreşedintele ANPC.

Image Description
Galerie foto:
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Recente din Romania

-
-

09:59

Cum alegem vinul pentru masa de Paște, cu un campion mondial la degustare în orb. Valentin Ceafalău: „Vinul să nu domine preparatul”

Dilema recurentă: vine Paștele, ce vin punem pe masă ca să meargă bine cu mâncarea. Ce culoare, ce soi, mai sec sau mai dulce, cu apă sau fără (avem voie să punem apă?!). Întrebările sunt nenumărate și există puțini oameni care să poată răspunde la toate. Am stat de vorbă cu unul din ei, cerându-i nu să ne spună ce sticlă de vin (producător, preț) trebuie să stea lângă farfuria cu drob de miel, ci să ne explice cum să alegem un vin care să se potrivească - „să rezoneze” - cu preparatul din farfurie. Valentin Ceafalău a făcut parte din echipa României care anul trecut a câștigat Campionatul Mondial de Degustare în Orb, în Franța. Înainte de a intra în subiect, merită menționat ce înseamnă un Campionat Mondial de Degustare în Orb: participanții - echipe formate din patru degustători și un antrenor - primesc 12 carafe cu vin, șase albe, șase roșii, fără niciun fel de etichetă sau indiciu privind proveniența lor și trebuie să indice soiul, ţara de origine, regiunea, anul de recoltă şi producătorul. Vinurile fiind din întreaga lume. Fiecare criteriu punctează în proporții diferite la punctajul final, cel mai important fiind soiul. Echipa României a câștigat anul trecut concursul, devenind campioană mondială la degustare în orb. Au participat 33 de țări de pe cinci continente. (O relatare puteți citi aici) Valentin Ceafalău este membru în echipa care a reușit această performanță, alături de Iulia Scavo, Horia Hasnaş, Cosmin Udrea și Radu Rizescu (antrenor). L-am ales pe Valentin pentru a ne da câteva indicii legate de dilemele noastre - mai mici, dar nu mai puțin importante - despre alegerea unui vin pentru masa de Paște. - În primul rând, de ce vin și nu bere sau altceva pentru masa de Paște? Valentin Ceafalău: - De ce vin și nu bere? E greu să faci separația asta, de ce unul și nu altul. E o chestie și de plăcere, de ceea ce-i place fiecăruia în parte. Berea, în ultima vreme, a devenit o băutură foarte interesantă din punct de vedere al modului de producție, dar, întorcându-ne la vin, cred că vinul îți oferă niște satisfacții în plus, pentru că vinul vine la pachet – pe lângă arome, pe lângă partea bahică – vine cu niște elemente ce țin de povestea locului, de oameni... Vinul vine cu valoare adăugată comparativ cu berea. Legat de partea de sănătate, s-au făcut niște studii, care e mai sănătoasă – berea sau vinul. Normal că, fiind în zona vinului, sunt de partea vinului. Vinul nu te balonează la fel de tare ca berea. E și o chestiune practică. Vinul îți impune și un pic de eleganță. Plus că poți să asociezi vinul cu multe feluri de preparate. Tot ce ține de poveste aduce plus valoare, din punctul meu de vedere. - Deci vinul ar avea niște atuuri și de ordin practic, nu numai de tradiție. Valentin Ceafalău: - Da, depinde și de obișnuința fiecăruia. Dacă ieși la un grătar, la picnic, poate că îți este mult mai ușor să iei o sticlă de bere în mână. Dacă vrei să faci pasul către zona asta mai elegantă... poate oamenii se sperie de eticheta asta a vinului și poate de-aia se refugiază în bere și alte tipuri de băuturi. Dar există și pahare de plastic pentru vin, există și pahare fără picior pentru vin și atunci poți să te bucuri de el. - Bun, discuția era în contextul mesei de Paște. Valentin Ceafalău: - Da, masa de Paște presupune și un pic de festivism, pentru că nu e orice fel de masă. Și atunci, nu poți să duci berea la masa de Paște. Vinul își are locul lui binevenit. Dincolo de toată relația asta vin - procesiune religioasă, dincolo de faptul că are o însemnătate în tot ce înseamnă cultul și practica religioasă creștină, e vorba și de etichetă. Una este să asociezi friptura de miel cu vin și alta e să o pui lângă un pahar cu bere. Nu rezonează. - Berea o pui în cuptor, pe miel, când faci friptura. Valentin Ceafalău: - Da, sau pui vin peste miel. - Trecând la masă, masa de Paște este foarte bogată, are multe feluri. Trebuie să avem câte un vin pentru fiecare fel de mâncare? Valentin Ceafalău: - Unii nu avem puterea financiară să aducem câte un vin la fiecare preparat. Putem să avem un singur tip de vin care să acopere toate preparatele sau putem să avem două: un vin ușor, poate un spumant, la aperitive și la deschiderea mesei, pentru ca apoi să trecem la un vin mai greu, un vin roșu sau roze, pentru felul principal, pentru zona de miel și carne de Paște. - Ok, să luăm cazul ideal, să începem cu antreurile. Valentin Ceafalău: - Aperitivele putem să le asociem cu vinuri ușoare. Pot fi vinuri spumante, putem să mergem cu vinuri spumante realizate cu metoda Charmat - prosecco - ușoare, lejere, florale. De obicei, la aperitive de Paște avem ouă, avem drob, avem tot felul de salate, legume, și atunci nu putem să venim cu vinuri foarte grele. Putem să asociem vinuri din Fetească Albă, Fetească Regală, putem să asociem poate cu un Sauvignon Blanc de Lume Nouă, putem să venim cu un Albarino din Portugalia. La drob - pentru că drobul este o creație foarte interesantă, e condimentat, are partea ierboasă, are partea proteică de carne - ai nevoie de un vin care să meargă în zona pământoasă, poți să pui un Pinot Noir, pământos, fructat, suculent, cu aciditate ridicată, sau chiar un Chardonnay ținut o perioadă la baric. Pentru că ai zona asta de condimente, poți să mergi și cu un Gewurztraminer în asociere. Apoi, trecem la friptura de miel. Pentru că friptura de miel este o carne un pic mai greoaie și are note mai sălbatice și de piele tăbăcită, asociezi vinuri care să rezoneze cu tipul ăsta de structură: Pinot Noir, Syrah/Shiraz, poate chiar o Fetească Neagră. N-aș merge cu vinuri foarte-foarte grele, dar vinuri care să fie fructate, care să aibă o tentă fructată, condimentată ridicată, care să fie destul de accentuată. - Pentru desert? Cozonac, pască… Valentin Ceafalău: - Putem să asociem, fără probleme. Cozonac, pască – vinuri albe, dulci: un Riesling de Rin dulce, un Muscat Ottonel sau Tămâioasă Românească dulci, de ce nu, poate chiar un vin fortifiat, poate chiar un vin de Porto sau Sherry dulce, vin de Xeres. Valentin Ceafalău: - Dacă vrem să acoperim tot spectrul ăsta cu un singur vin, eu mă gândesc la un vin roze – există și vinuri roze care au un pic de maturare în stejar. De ce? Pentru că vinul roze este punctul de întâlnire al preferințelor pentru vinul alb cu preferințele pentru vinul roșu: ai aciditate, ai prospețime, ai suculență, dar în același timp ai și greutatea aia de fructe roșii. Și poți să împaci la o masă, să acoperi de la început până la sfârșit cu un vin roze. - Dar ca regulă generală, dacă ne gândim, de exemplu, la drob, care este destul de greu, are carne tocată, vinul cum trebuie să fie? Ce caracteristici să aibă? Valentin Ceafalău: - Să aibă o aciditate ridicată, în primul rând. Când facem asocierea, trebuie să o facem în așa fel încât preparatul să nu domine vinul și nici vinul să nu domine preparatul. Să se echilibreze reciproc, să se pună în valoare reciproc. Să ai o aciditate care să facă față acidității verdețurilor și ierburilor din drob, dar în același timp să aibă și un corp, un fruct care să-ți echilibreze partea proteică, grea. Cumva, după ce mâncăm preparatul - mielul, drobul - tipul ăsta de vin să-ți curețe gura, să-ți lase în urmă o parte fructată, un postgust fructat. - Dacă, totuși, nu ne permitem decât un singur fel de vin pentru masa de Paște și mergem să-l luăm de la magazin, cam la preț trebuie să fie o sticlă de vin România ca să fie decent, să nu ne strice masa? Valentin Ceafalău: - Poate un vin de 20 de lei este scump pentru cineva sau foarte ieftin pentru altcineva. E o chestie relativă. În România trăim într-o zonă a contrastelor. Pentru că poți găsi pe raft în supermarket vinuri foarte ieftine - importuri, în general - și foarte bune, dar în același timp poți să găsești și vinuri scumpe - străine, importuri - foarte proaste. În general, recomand ca oamenii să nu aleagă vinuri sub 20-30 de lei. Pentru că acolo rata de eșec este deja destul de mare. Când mergi peste 40-50 de lei, acolo ai cumva o garanție a calității. Undeva la 9-10 euro pe sticla de vin pe raft la magazin. E mai bine să te bucuri de o sticlă de vin bun decât să ai șase vinuri proaste. De multe ori se întâmplă să iei vinuri de-astea mai slabe și oamenii să le combine cu alte băuturi pentru a le îmbunătăți. Inclusiv de aici pleacă tendința oamenilor de a pune ceva în vin: ca să-l îmbunătățești. - Apropo de pus în vin: ai avea ceva împotriva pusului de apă minerală sau sifon în vin? Valentin Ceafalău: - Niciodată. Pentru că depinde de nivelul de calitate. Șprițul nu este invenție românească. El s-a născut în Sudtirol, în sudul Austriei, nordul Italiei. Până la un anumit nivel de calitate, șprițul poate să facă chiar bine. Vara, pe temperaturi toride, poți să faci un șpriț și să te simți foarte bine. Doar că ai nevoie să te gândești dacă vinul poate să ducă șprițul. Dacă faci șpriț dintr-un vin care nu are structură fructată, nu are aciditate ridicată - în așa fel încât după ce ai pus apa să nu ți se pară diluat, să fie plăcut, să fie interesant - nu merită să-l faci șpriț. Dacă este un vin mai light, mai ușor, cu aciditate nu atât de crescută și pui apă în el, îl diluezi. Așa că trebuie văzut și vinul cum arată. Dacă e un vin fructat și cu aciditate ridicată, poate să meargă foarte bine la șpriț, vara, chiar și cu gheață, nu am nimic împotrivă.
Image Description

09:58

Echipa Palatului Copiilor, rezultate notabile la concursul național de karting "Micul Pilot

Echipa Palatului Copiilor din Alba Iulia a obținut rezultate notabile la prima etapă a Concursului Național de Karting Școlar ”Micul Pilot”. Competiția a avut loc în Bacău în zilele de 27-28 aprilie și a reunit echipe de la 25 de palate ale copiilor și cluburi din întreaga țară. Palatul Copiilor Alba Iulia a fost reprezentat de trei piloți talentați care au înregistrat performanțe remarcabile. Conform clasamentului general pe echipe, Palatul Copiilor Alba Iulia se situează pe locul 9 în țară, ceea ce reprezintă o performanță importantă pentru tinerele talente. Echipa a fost antrenată și pregătită de profesorul Nicodim Gabriel Ciușca, care a reușit să facă din acești tineri piloți adevărați profesioniști ai kartingului. Alexandru Negrea, un tânăr pilot de karting din Câmpeni, a urcat pe podium la concursul ”Micul Pilot”, demonstrând o dată în plus că anul acesta Romania are tineri talentați și dornici să se facă remarcați în competițiile naționale și internaționale. Următoarea etapă a Concursului Național de Karting Școlar ”Micul Pilot” se va desfășura în perioada 1-2 iunie, tot în Bacău. Competiția se va desfășura în totalitate pe parcursul a cinci etape, care vor avea loc în mai multe orașe precum Bacău, Târgu Secuiesc și Prejmer (Brașov). Concursul are ca scop promovarea educației rutiere și a pasiunii pentru karting în rândul copiilor și elevilor care participă la activitățile desfășurate de palatele și cluburile copiilor din întreaga țară. Această competiție este organizată de Ministerul Educației, prin intermediul IȘJ Caraș-Severin și Palatului Copiilor Reșița, în parteneriat cu ASC Banat Racing și Federația Română de Karting. În acest fel, se încurajează performanța și se oferă tinerilor oportunitatea de a se implica în activități constructive și de a se dezvolta atât din punct de vedere sportiv, cât și personal. Felicitări tuturor concurenților și îi așteptăm cu drag și la următoarele etape ale concursului!
Image Description

09:54

22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de probleme psihice - ASSMB semnează protocol pentru construirea unei noi clădiri la Spitalul Obregia

Un nou spital pentru copii și adolescenți cu afecțiuni psihice în București Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București a anunțat că peste 22.000 de copii și adolescenți din România suferă de afecțiuni psihice și că infrastructura actuală nu mai poate satisface cerințele actuale. Prin urmare, instituția a semnat un protocol pentru construirea unei noi clădiri pentru Secția Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Obregia. Primarul Municipiului București, împreună cu reprezentanții Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București, se concentrează asupra sănătății mintale a copiilor și adolescenților, un subiect extrem de important. Ei fac eforturi pentru atragerea de noi surse de finanțare pentru a îmbunătăți condițiile de tratament și calitatea serviciilor medicale. Spitalul Obregia, o unitate de referință în domeniul Psihiatriei și care tocmai a sărbătorit 100 de ani de la înființare, are nevoie de o infrastructură modernă, adecvată tuturor nevoilor și speranțelor celor mici. De aceea, săptămâna aceasta, Consiliul General al Municipiului București a aprobat un protocol de colaborare între Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București și Fundația Metropolis pentru proiectarea și construcția unei noi clădiri care să găzduiască Secția Clinică de Psihiatrie Pediatrică. Reprezentanții instituției au explicat că acest proiect este o prioritate, deoarece mii de copii și adolescenți din România au nevoie urgentă de îngrijire specializată. Infrastructura actuală nu mai poate face față solicitărilor reale și este depășită. Potrivit estimărilor, aproximativ 22.000 de copii și adolescenți din România suferă de afecțiuni psihice și au nevoie urgentă de ajutor. Proiectul este vital pentru comunitate, deoarece va oferi un spațiu modern, conform standardelor europene, pentru tratament și vindecare. Noua clădire va fi un loc al speranței pentru copiii și adolescenții care luptă cu boli psihice și va răspunde nevoilor actuale ale acestora. Astfel, se asigură îngrijirea specializată și creșterea calității serviciilor medicale oferite.
Image Description

Recente din nationale

-
-

Reclame

-
-

Vremea

-
-
nationale WEATHER

Schimb valutar

-
-

Redactie

-
-
Stiri din nationale
office@stiridinnationale.ro
0723222111
Acasa Recente Radio Judete