Nicolae Ciucă: Bătălia acestui an este între democraţie şi autoritarism
Inapoi

Nicolae Ciucă: Bătălia acestui an este între democraţie şi autoritarism

Postat pe 16 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 10 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Nationale
Nicolae Ciucă a declarat, marţi, în cadrul evenimentului Digital Innovation Summit, organizat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, că 2024 este an electoral la nivel global iar bătălia acestui an este între democraţie şi autoritarism. ”Parte din datoria noastră este să protejăm nu doar patria şi libertatea românilor, ci şi să-i protejăm pe aceştia de manipulare şi dezinformare”, a mai spus Ciucă.”Mă bucur foarte mult să particip la acest eveniment. În urmă cu câteva zile am participat la o vizită, l-am rugat pe domnul director să faciliteze o vizită la Institutul de Cercetare – Dezvoltare Informatică, încercând să compensez faptul că nu aş fi putut să fiu prezent la această activitate, dar cum iată că există un rânduitor care le aranjează pe toate, am reuşit să vizitez şi Institutul şi să şi particip la această activitate la care s-a trudit foarte mult, atât la nivelul Institutului, cât şi la nivelul celorlaltor instituţii din domeniu, ceea ce este foarte important pentru noi. Scoţând, practic, în evidenţă, o instituţie, într-un domeniu, despre care ne place să vorbim cu foarte mare interes şi mândrie, lăudând potenţialul în domeniul informatic pe care tinerii şi nu numai, şi cei care au acumulat o experitenţă de viaţă îl au în acest domeniu”, a declarat Nicolae Ciucă, citat de News.ro. Liderul PNL afirmă că trăim într-un context în care viitorul României depinde de digitalizare şi de integrarea sustenabilă şi sigură a noilor tehnologii. ”Credeam că ştim aproape totul despre cum este războiul, dar viaţa mi-a arătat că există multe lucruri noi de învăţat. Lupta pentru democraţie se duce pe mai multe planuri - militar, economic, politic şi, unul despre care vorbim astăzi, cel tehnologic. Consider că parte din datoria noastră este să protejăm nu doar patria şi libertatea românilor, ci şi să-i protejăm pe aceştia de manipulare şi dezinformare”, a arătat Ciucă. El a menţionat că încă din 2007, odată cu atacurile cibernetice asupra Estoniei, a înţeles că intrăm într-o altă paradigmă de securitate. ”În interiorul acesteia, interconectivitatea este simultan dezirabilă şi inevitabilă, dar şi o sursă de vulnerabilităţi şi provocări pentru care trebuie să fim pregătiţi. Invazia Ucrainei din 2014 a fost efectuată şi prin atacuri cibernetice, iar în perioada de după au existat mai multe campanii de atacuri cibernetice asupra infrastructurii critice, mai ales în domeniul energiei, dar şi al entităţilor de stat. În jurul nostru, rivali sistemici şi potenţiali adversari caută să se folosească de vulnerabilităţi vechi şi noi pentru a destabiliza societăţile democratice, pentru a provoca daune şi pentru a afecta încrederea cetăţenilor, partenerilor şi aliaţilor în autorităţi”, a spus Nicolae Ciucă. Potrivit lui Ciucă, ”2024 este an electoral la nivel global, iar bătălia acestui an este între democraţie şi autoritarism”. ”Interferenţa străină în procesul electoral şi încercarea de a folosi mediul online pentru a delegitima însăşi instituţia alegerilor – fundamentală într-o democraţie – fac parte din arsenalul regimurilor autoritare. Pericolul atacurilor cibernetice, al dezinformării, al propagandei şi ştirilor false este real şi acut - astăzi mai mult ca niciodată. Aşadar, trebuie să fim atenţi, să ne apărăm democraţia şi pe „câmpul de luptă” digital”, a subliniat Ciucă. El a menţionat că vede următorii 10 ani ca pe un „deceniu al siguranţei”, în care investiţia în inovaţie şi tehnologie trebuie să fie parte a noului proiect de ţară pentru România. ”Avem nevoie atât de inovaţie în tehnologie şi în aplicaţiile sale comerciale, sociale şi educaţionale, cât şi de inovaţie în securitate şi guvernanţă. În spatele discuţiilor despre tehnologii sunt oameni, cu preocupări reale, de care trebuie să avem grijă, sunt familii care îşi doresc o viaţă mai bună pentru copiii lor. Trebuie să investim în securitate, să investim în educaţia continuă a experţilor, să educăm publicul larg, inclusiv copiii, despre pericolele din mediul online. Educaţia rămâne cea mai puternică armă împotriva propagandei şi manipulării. O societate bine informată se apără mai bine de pericolul extremismului şi populismului”, a spus Ciucă. Potrivit preşedinteului Senatului, de asemenea, trebuie să investim în coordonare dincolo de frontiere, în parteneriate cu cei care împărtăşesc aceleaşi viziuni şi valori cu noi. Nicolae Ciucă a mai declarat că a fost de curând în vizită la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI Bucureşti, cel mai vechi institut, cu peste 50 de ani de existenţă. ”Am înţeles că de-a lungul timpului Institutul a reuşit să se reinventeze de fiecare dată când ajuns la un sfârşit de etapă, ceea ce este un lucru ce trebuie apreciat de noi toţi şi, în special de către dumneavoastră la adresa colectivului pe care îl conduceţi, pentru că acolo sunt oamenii care dau valoare institutului. Am remarcat capacitatea de a dezvolta software, am remarcat capacitatea de a construi şi întreţine infrastructură digitală, de a face cercetare aplicată pentru tehnologii emergente, precum inteligenţa artificială şi de a oferi produse educaţionale. Am fost impresionat în special de felul în care, în calitate de organizaţie care se auto-finanţează, repet, instituţie care se auto-finanţează, nu primeşte bani de la Guvern, ICI Bucureşti a dezvoltat produse şi servicii competitive cu cele din sectorul privat”, a spus Nicolae Ciucă. Liderul liberal a mai afirmat că parteneriatul lui cu Institutul nu este unul nou. ”Pe durata mandatului meu ca prim-ministru, am desemnat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică să fie un organism cu atribuţii extinse în domeniul forensic digital. Ştiu că Institutul pune accent şi pe partea de cercetare şi excelenţă academică, prin specialiştii săi care participă la conferinţe de profil şi sunt implicaţi în numeroase parteneriate de cercetare, inclusiv pe zona de high performance computing. Lista de centre de excelenţă din cadrul ICI Bucureşti subliniază felul în care se întrepătrund cercetarea academică cu inovaţia, simţul comercial şi capacitatea din zona strategică şi a serviciilor publice”, a subliniat Ciucă.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din Romania

-
-

12:18

- Botosani - FOTO Țigări și alcool de contrabandă, ascunse în mașini, confiscate la frontieră de polițiștii din Botoșani

Polițiști de frontieră botoșăneni au descoperit, în urma unor controale efectuate, mai multe produse accizabile pentru care conducătorii auto nu dețineau documente legale de proveniență. În data de 16 iulie a.c., în jurul orei 15.20, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoșani – ITPF Iași, aflat în exercitarea atribuţiilor de
Image Description

12:17

- Iasi - Pe o fostă groapă de gunoi, Viena construiește primul turn fotovoltaic din Europa

Un proiect unic în Europa, aflat în plină desfășurare la Viena, atrage atenția în contextul crizei energetice și al tranziției către surse verzi. În capitala Austriei au început deja lucrările de construire a turnului DC 2, primul zgârie-nori european placat cu panouri fotovoltaice, iar clădirea urmează a fi inaugurată la finalul anului viitor. Tehnologia inteligentă permite ca panourile fotovoltaice verticale să asigure generarea de energie ecologică și, pentru că sunt
Image Description

12:10

- Cluj - Amenda de rovinietă plătită o dată online, banii sunt ceruți din nou de ANAF! Un clujean cere explicații și recuperarea banilor

Un clujean semnalează o situație care, din păcate, nu este singulară: lipsa de comunicare între instituțiile statului poate duce la situații absurde, în care cetățenii sunt puși să plătească aceleași sume de două ori. Este cazul unei amenzi de rovinietă, pe care omul spune că a achitat-o integral prin aplicația online ghișeul.ro, utilizând contul firmei. Deși plata a fost efectuată, după o perioadă de timp a primit o nouă somație
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
nationale WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul nationale
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete