Nicolae Ciucă anunță că PNL va alege candidatul la prezidențiale în iulie: „Și PSD va avea propriul candidat”
Inapoi

Nicolae Ciucă anunță că PNL va alege candidatul la prezidențiale în iulie: „Și PSD va avea propriul candidat”

Postat pe 07 Jun 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat joi, că până la finalul lunii iulie va fi organizat un Congres al partidului, în care se va stabili candidatul la alegerile prezidenţiale. El precizează că și PSD va avea propriul candidat. „PNL va avea propriul candidat la prezidenţiale şi cred că la fel vor proceda şi partenerii noştri de coaliţie, sunt totuşi cele două partide mari din politica românească şi vor decide să aibă propriul candidat”, a spus preşedintele PNL, la DcNews, despre alegerile prezidenţiale din luna septembrie, potrivit News.ro. Întrebat cine va fi candidatul formaţiunii, Ciucă a spus: „După ce se finalizează alegerile locale şi europarlamentare, vom avea analiză la nivelul partidului şi, cum este normal, sunt procedurile prin care forurile de conducere, Consiliul Naţional, ulterior Congresul, vor stabili cine va candida”. El a menţionat că „este absolut obligatoriu să se facă congres, nu mai târziu de prima decadă a lunii iulie”. „Pe 15 iulie începe precampania”, a subliniat liderul liberal. Despre continuarea coaliţiei cu PSD, Ciucă a arătat că „România nu poate să îşi permită să intre într-o vâltoare a luptei politice şi a desfacerii acestei stabilităţi pentru orgolii personale sau de partid. Noi aici trebuie să punem mai presus decât orice România, siguranţa cetăţenilor, stabilitatea ţării, coerenţa programelor de guvernare, dezvoltarea economică. De aceea, coaliţia trebuie să meargă mai departe”, a spus Nicolae Ciucă. Despre o posibilă nominalizare a lui Marcel Ciolacu ca premier, în cazul în care va câştiga alegerile prezidenţiale, Ciucă a răspuns: „În primul rând, până acolo mai este cale, în al doilea rând, dacă se va menţine aceeaşi formulă de coaliţie, vom negocia toate funcţiile, inclusiv cea de premier. Ca atare, nu cred că trebuie să nominalizăm acum pe cineva anume”. Ciucă a subliniat că şi reciproca este valabilă, respectiv el să fie propunerea de premier dacă Marcel Ciolacu ajunge preşedinte. „Pentru ţara mea sunt dispus să fac orice”, a spus Ciucă. Preşedintele PNL a fost întrebat şi dacă exclude alte alianţe. „Trebuie să vedem care sunt rezultatele, am avut şi alte formaţiuni politice în actuala coaliţie, nu aş merge de la început, a priori, nu mai discutăm cu nimeni. Trebuie să discutăm, avem nevoie de dialog. Ca atare, se poate discuta şi dialoga cu toţi cei care pot să pună umărul la dezvoltarea României”, a ţinut să precizeze Ciucă.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din Romania

-
-

07:04

- Externe - Ce se întâmplă cu proiectul avionului de vânătoare european de nouă generație: momentul adevărului, în lunile următoare

Franța și Germania trebuie să răspundă până la sfârșitul anului la numeroase întrebări privind avionul de vânătoare de nouă generație al Europei, dar ambele țări afirmă că sunt hotărâte să continue programul. „În lunile următoare va veni momentul adevărului. Toată lumea trebuie să contribuie la găsirea soluțiilor, inclusiv companiile; nu se pune problema să avem probleme fără soluții”, a declarat joi ministrul francez al Apărării, Sébastien Lecornu, în fața jurnaliștilor,
Image Description

06:50

- Vrancea - Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon – ”doctor fără de arginți”

Sfântul Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți sfinți ai Bisericii lui Hristos. Pomenit în data de 27 iulie, acest sfânt este adesea numit „doctor fără de arginți”, arătându-se prin aceasta cum că el n-a umblat după averi și s-a mulțumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui și nu cerea de la nimeni să-i plătească pentru binefacerile făcute. Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor și tămăduitor
Image Description

06:49

- Nationale - Combinații periculoase de medicamente care pot duce la pierderea ireversibilă a auzului. Medic ORL: „Pot afecta urechea internă”

Urechea este un organ esențial atât în percepția sunetelor, cât și în menținerea echilibrului, însă poate fi grav afectată de administrarea anumitor tratamente medicamentoase, în special a celor care conțin antibiotice sau antiinflamatoare. Acest tip de reacție adversă, cunoscut sub numele de ototoxicitate, se referă la efectul nociv pe care unele substanțe îl pot avea asupra structurilor urechii interne. Daniela Ionescu, medic specialist ORL, a explicat pentru Digi24 ce combinații
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
nationale WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul nationale
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete