Ministrul Economiei: România are toate ingredientele pentru a transforma industria chimică într-o poveste de succes
Inapoi

Ministrul Economiei: România are toate ingredientele pentru a transforma industria chimică într-o poveste de succes

Postat pe 17 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Nationale
Ministrul Economiei, Ştefan-Radu Oprea, spune că România deţine toate ingredientele pentru a transforma industria chimică într-o poveste de succes şi de a reuşi să echilibreze balanţa comercială, potrivit News.ro. „În ultimii ani, suntem martorii unor transformări majore generate de schimbările climatice şi de nevoia tot mai mare de energie curată. Industria naţională se află în plin proces de transformare. Ne pregătim să implementăm Green Deal Industrial Plan şi Regulamentul Net Zero Industry Act, recent adoptat la nivel european, iar pentru aceasta, avem nevoie de proiecte mature şi de finanţare verde. În plan naţional, suntem în căutarea unor soluţii pentru creşterea competitivităţii industriei şi localizarea în România a cât mai multor investiţii industriale din sectoare cu valoare adăugată ridicată. Prin dialog permanent între Guvern şi sectoarele economice vom găsi cele mai bune soluţii pentru ca România să parcurgă o tranziţie energetică ordonată şi să sporim competitivitatea economiei, în acelaşi timp”, a transmis și premierul Marcel Ciolacu, la evenimentul „Calea de tranziţie a industriei chimice din România către economia verde”. Ştefan Radu-Oprea a punctat la rândul său faptul că Executivul este în dialog permanent cu industria pentru a identifica modalităţile de finanţare şi scheme de ajutor de stat menite să sprijine transformarea industriei către economia verde. „România este pe un drum bun, avem posibilităţi şi oportunităţi. Invit investitorii să vină în România pentru că avem resurse – gaz, petrol, energie verde -, posibilitatea de captare şi stocare a carbonului şi, când vom progresa tehnologic, şi hidrogen. România are toate ingredientele pentru a transforma industria chimică într-o poveste de succes şi a reuşi să echilibrăm balanţa comercială”, a spus ministrul în cadrul evenimentului. El a semnat împreună cu preşedintele Romchimica, Ştefan Vuza, Scrisoarea de intenţie pentru tranziţia energetică în industria chimică între Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi Asociaţia companiilor chimice din România (Romchimica). Documentul va sta la baza colaborării pentru derularea iniţiativelor dedicate avansării tranziţiei verzi şi parteneriatelor pentru tranziţie energetică, între Guvern şi operatorii economici din România. Acest angajament este în concordanţă cu obiectivul Guvernului României de a dezvolta parteneriate pentru tranziţia energetică cu mediul de afaceri din acele sectoare economice care contribuie semnificativ la emiterea de gaze cu efect de seră, în special dioxid de carbon şi metan, în vederea implementării Strategiei pe termen lung a României pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, a Planului naţional integrat în domeniul energiei şi al schimbărilor climatice 2021-2030, şi a cadrului de reglementare european şi naţional aferent, se arată într-un comunicat al Guvernului. Directorului general al Consiliului European al Industriei Chimice, Marco Mensink, a salutat semnarea acestui document şi a remarcat faptul că viitorul pe care îl vom construi împreună cu industria, în primul rând cu industria chimică, se concentrează pe nevoia de acţiune, aceasta fiind, de altfel, esenţa Declaraţiei de la Anvers. „Cheia viitorului Europei stă în agenda economică. Este important ca politicile industriale să completeze Green Deal şi să nu transformăm totul într-o competiţie între cetăţeni şi industrii. România este într-o poziţie excelentă pentru a face parte din acest viitor industrial al Europei. Industria se va apropia de sursele energetice disponibile acolo unde infrastructura e disponibilă şi unde materiile prime sunt la preţuri accesibile, iar industria chimică românească este în continuă dezvoltare. Mesajul important pe care trebuie să-l transmitem este că România este pregătită să intre în afaceri în acest sector al investiţiilor verzi”, a spus Mensink.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din Romania

-
-

16:07

- Gorj - Român găsit mort în cabina unui TIR dintr-o parcare din Germania

Tragedia a fost făcută publică de Adriana Mureșan, președinta de Asociației RoOmenia-Voluntari Europa. „Luni (n.r: 21 iulie 2025, în apropiere de depozitul Amazon din 38350 Helmstedt, în urma solicitării de ajutor, s-a deplasat o voluntară la fața locului, pentru a vedea de ce șoferul nu mai răspunde la telefon…tragic deznodământul! Al treilea șofer găsit fără viață în cabină, de la începutul anului…doar din cazurile care au ajuns la noi pe
Image Description

16:05

- Alba - FOTO: Incendiu în Aiud. O anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări

Un incendiu a izbucnit marți, 22 iulie, în jurul orei 15.40 în Aiud. La fața locului au intervenit de urgență pompierii din Aiud cu două autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor. Când au ajuns la locul incendiului pomperii au constatat că o anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări. Din primele informații focul ardea generalizat pe o suprafață de 60 de metri pătrați. Misiunea pompierilor este în
Image Description

16:03

- Nationale - Fenomenul care strică vacanța turiștilor de pe litoral. Apa mării s-a răcit brusc de la 23 de grade la doar 13 grade

Pe plaja din Mamaia a fost arborat marți steagul galben, după ce apa mării s-a răcit brusc și a ajuns la doar 13 grade Celsius. Fenomenul natural prin care apa rece din adâncuri ajunge la suprafață se numește upwelling. În stațiunea Mamaia, apa mării avea ieri 23-24 de grade, dar în această dimineață balizele Institutului de Cercetări Marine din Constanța au indicat o temperatură de numai 13 grade. Tocmai de
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
nationale WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul nationale
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete