Judecătoria din România desființată după 15 ani de încercări. Zeci de mii de lei pe an pentru un sediu care trebuia demolat din 2007
Inapoi

Judecătoria din România desființată după 15 ani de încercări. Zeci de mii de lei pe an pentru un sediu care trebuia demolat din 2007

Postat cu 19 ore în urmă

Update cu 18 ore în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Nationale
O judecătorie din țară a fost desființată oficial la începutul acestei săptămâni printr-o Lege promulgată de președintele Nicușor Dan, după 15 ani de încercări. Este vorba de judecătoria Însurăței, situată într-un oraș din județul Brăila, a cărei activitate era suspendată încă din anul 2016. Pentru sediul instanței, care trebuia demolat încă din anul 2007, statul plătea anual 50.000 de lei pentru întreținere. Judecătoria Însurăței a fost înființată în anul 1992 și pusă în funcțiune în anul 1994. Instanța a fost arondată orașului Însurăței, din județul Brăila, dar și mai multor comune din jur și servea în jur de 50.000 de persoane. Activitatea judecătoriei a fost suspendată încă din anul 2016, dar desființarea oficială s-a produs la începutul acestei săptămâni, printr-o Lege promulgată de președintele Nicușor Dan. În 2016, odată cu suspendarea activității instanței, Guvernul a adoptat o Hotărâre prin care a mutat procesele de pe rolul Judecătoriei Însurăței la Judecătoriile din Brăila și Făurei. Guvernul motiva atunci că, din cei doi judecători care activau în cadrul instanței, nu mai lucra efectiv niciunul: unul se pensionase, iar celălalt se afla în concediu de creștere a copilului. În același timp, niciun alt judecător, nici din cadrul instanțelor de pe raza Curții de Apel Galați, dar nici absolvent al Institutului Național al Magistraturii, nu își dorea să lucreze la Judecătoria Însurăței. „Suspendarea activității a fost determinată în principal de lipsa personalului, astfel că, deși existau posturi vacante, tinerii absolvenți nu optau pentru această instanță”, a argumentat Ministerul Justiției, în anul 2025. În paralel cu Judecătoria Însurăței a fost desființat și Parchetul arondat acestei instanțe. Din trei posturi de procuror prevăzute în schema de personal, niciunul nu era ocupat. „Numărul de dosare aflat pe rolul acestui parchet este sub media pe țară a dosarelor soluționate de parchetele de pe lângă judecătorii”, a argumentat Guvernul, în anul 2016, Hotărârea prin care a suspendat activitatea judecătoriei și parchetului. Ultimele decizii date la nivelul Judecătoriei Însurăței datează din 19 iulie 2016. În acea zi, toate procesele de pe rolul instanței au fost transferate, după caz, Judecătoriei Brăila sau Judecătoriei Făurei. Din ultimul raport de activitate, pentru anul 2015, reiese că la Judecătoria Însurăței au fost judecate 3788 de dosare, dintre care 382 penale și 3406 civile. În 2015, la această instanță activau doi judecători și un judecător stagiar, iar fiecare magistrat a avut de soluționat, practic, 1894 de dosare. Judecătorul stagiar se ocupa doar de cauzele de executare silită, după cum reiese din raportul de activitate. Judecătorii de la instanța din Însurăței reclamau că încărcătura era „cu mult peste media națională” și că „depășea numărul optim de cauze care trebuie să revină unui judecător pentru ca activitatea acestuia să fie eficientă”. În același timp, judecătorii reclamau că resursele materiale pe care le-au avut la dispoziție în anul 2015 „au fost relativ insuficiente atât pentru ca instanța să își poată desfășura activitatea, dar și pentru creșterea calității activității instanței”. Desființarea judecătoriei a fost propusă și în anul 2010, dar și în anul 2013 (când un alt proiect pentru desființarea instanței a fost respins de Parlament). În 2010, Ministerul Justiției argumenta într-un răspuns transmis unui parlamentar că instanța are un „volum foarte mic de activitate”, că erau dificultăți de ocupare a posturilor de judecător, dar și că are un sediu inadecvat. Instituția cita o expertiză din 2007 și argumenta că sediul în care activa Judecătoria Însurăței nu prezenta siguranță pentru personal și justițiabili și că trebuia demolat. Cheltuielile de întreținere pentru acel sediu se ridicau la 73.761 de lei în anul 2009. „Deși clădirea în care își desfășoară instanța activitatea pare funcțională, aspectul fizic în general necesită multe îmbunătățiri”, notau și judecătorii fostei instanțe în ultimul raport de activitate, din 2015. Aceștia reclamau: Din expunerea de motive a Legii prin care Judecătoria Însurăței a fost desființată, publicată în anul 2025, reieșea că sediul instanței „se află într-o stare de degradare accentuată, necesitând reparații capitale ale căror costuri se ridicau în 2020 la 2,57 de milioane de lei”. Din același document reiese că, deși activitatea instanței a fost suspendată din 2016, statul încă plătea cheltuieli pentru întreținerea sediului în valoare de 50.000 de lei pe an.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din Romania

-
-

12:13

- Buzau - Noi măsuri fiscale: contribuții sociale obligatorii, creșteri de impozit pe dividende, modificări în TVA

De la 1 august intră în vigoare legea care introduce măsuri fiscal-bugetare importante, vizând modificări semnificative în impozitarea pensiilor, jocurilor de noroc, accizelor și contribuțiilor pentru sănătate. Implementarea acestor schimbări este programată etapizat, începând cu 1 septembrie 2025 și continuând de la 1 ianuarie 2026, în cadrul eforturilor guvernamentale de consolidare a bugetului de stat. Coasigurații, incluzând aici soții/soțiile sau părinții fără venituri, asigurați printr-un membru de familie, nu vor
Image Description

12:13

- Galati - Ce plante medicinale pot fi culese în luna iulie Scris de Tatiana Dumitru Duminică, 20 Iulie 2025 12:00

Luna iulie este una dintre cele mai bogate perioade ale anului pentru cei care iubesc medicina naturistă. Câmpurile și pădurile sunt pline de plante medicinale cu efecte terapeutice recunoscute, iar tradiția culegerii acestor leacuri din natură continuă să fie păstrată în multe zone rurale. Printre cele mai căutate plante de leac ale lunii iulie se numără sunătoarea, un adevărat remediu natural pentru stările de anxietate, insomnie și problemele digestive. Sunătoarea
Image Description

12:06

- Iasi - TENIS Finală Begu – Teichmann, azi, la Ciric. Meciul începe la ora 17:30

Turneul de tenis feminin WTA 250 de la Iași a ajuns aproape de linia de sosire. Astăzi, de la ora 17:30, pe Terenul Central, este programată finala, care se va desfășura între Irina Begu (locul 110 mondial, favorita 7 a turneului) și elvețianca Jil Teichmann (102 WTA, favorita 6). Sâmbătă, Jil a trecut de Sorana Cîrstea (166 WTA), cu 6-4, 6-3 în timp ce Irina a învins-o pe Jaqueline Cristian
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
nationale WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul nationale
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete