Fechet anunță că se colectează peste 5 milioane de PET-uri în fiecare zi prin Sistemul Garanție-Returnare (SGR)
Inapoi

Fechet anunță că se colectează peste 5 milioane de PET-uri în fiecare zi prin Sistemul Garanție-Returnare (SGR)

Postat pe 16 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Nationale
Sistemul Garanţie-Returnare (SGR) este probabil cel mai bun sistem de management al deşeurilor din România, iar în prezent a fost spartă bariera de 5 milioane de PET-uri colectate în fiecare zi în România, a declarat, marţi, ministrul Mediului, Mircea Fechet. Ministrul Mediului, prezent la o acţiune de curăţenie organizată în Parcul Operei din Capitală, cu prilejul depunerii în Senatul României a iniţiativei legislative pentru introducerea Zilei Naţionale de Curăţenie, a declarat că o astfel de zi este binevenită pentru că permite autorităților locale să deconteze anumite cheltuieli și să planifice mai bine activitățile de ecologizare, scrie Agerpres. "O Zi Naţională a Curăţeniei cred că e binevenită, e binevenit cadrul legislativ necesar pentru a avea o astfel de zi. Este o lege care permite autorităţilor locale, primăriilor să deconteze anumite cheltuieli şi să îşi planifice mai bine aceste activităţi de ecologizare. Bineînţeles că astfel de acţiuni se întâmplă, dacă nu săptămânal, oricum foarte des în România. Personal, am participat la foarte multe şi urmăresc grupuri şi pagini în social media unde observ că foarte mulţi voluntari din România aleg să facă curăţenie până la urmă, în urma altor cetăţeni care aleg să lase mizerie”, a spus ministrul Mediului. Fechet a participat marți la o acțiune de ecologizare organizată de Asociaţia Let's Do It, Romania! în Parcul Operei din București și a precizat că nu a găsit aruncat niciun PET din SGR. „Aş mai adăuga faptul că în puţinele minute în care astăzi am participat la această acţiune n-am găsit niciun PET din Sistemul Garanţie-Returnare. Au fost câteva bidoane pe care le-am găsit şi câteva doze de de băuturi, însă niciunul din SGR. Asta îmi dă încredere în legătură cu faptul că sistemul de garanţie-returnare este probabil cel mai bun sistem de management al deşeurilor din România, care nu doar că va genera locuri de muncă şi investiţii, dar va avea ca rezultat o natură mai curată pe care ne-o dorim cu toţii”, a spus ministrul. „Mai anunţ faptul că din calculele noastre, am spart bariera celor 5 milioane de PET-uri colectate în fiecare zi în România. Este o cifră impresionantă şi tendinţa este aceea de creştere", a mai precizat Mircea Fechet. Fechet se află printre semnatarii inițiativei legislative pentru o zi națională de curățenie şi a dat asigurări că va avea suportul Ministerului Mediului. Ministrul Mediului a subliniat că anul trecut Grada de Mediu a amendat primării, persoane fizice sau persoane juridice cu 13,5 milioane de lei pentru depozite ilegale de deşeuri. Mircea Fechet a participat marţi, 16 aprilie, la conferinţa de presă şi acţiunea de curăţenie cu prilejul depunerii în Senatul României a iniţiativei legislative pentru introducerea în legislaţia naţională a Zilei Naţionale de Curăţenie. Iniţiativa are ca scop consolidarea legislaţiei în domeniul protecţiei mediului, limitarea răspândirii zonelor cu deşeuri depozitate ilegal, promovarea implicării civice, promovarea educaţiei în domeniul protecţiei mediului şi gestionării corecte a deşeurilor, promovarea responsabilităţii pentru copii.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din Romania

-
-

11:17

- Vrancea - Se pregătește ”armata voluntară de 4 luni”

Ministerul Apărării Naționale pregătește o formulă de voluntariat în armată, care să asigure rezerva de militari voluntari în caz de necesitate. Propunerea vizează o sesiune de pregătire de 4 luni pentru militarii voluntari. „Există armata permanentă, care e foarte bine pregătită, oameni foarte buni, mulți tineri care intră în sistem. Însă e nevoie să extindem această bază, să ne uităm și la ce o să se întâmple peste 10-15 ani.
Image Description

11:16

- Arad - Ursoaică cu pui văzută lângă Hășmaș

O ursoaică cu pui a fost văzută, ieri seara, lângă Hășmaș. Potrivit primarului Cornel Popa, este vorba despre aceleași animale care în urmă cu câteva zile au fost văzute pe Valea Groșenilor. „Stimați cetățeni! Va aduc la cunoștință ca,aseară,16.07.2025,in jurul orei 21:00,a fost identificata pe Valea de Urvis, zona Guretului Anii,la o hrănitoare de mistreți,o ursoaica cu 2 pui!!! Se pare ca este cea văzută in urma cu citeva zile
Image Description

11:12

- Cluj - După cai, porci mistreți și vulpi, Cluj-Napoca se mai laudă cu un „turist”. O văcuță a ieșit la plimbare, printre mașini, pe o stradă din oraș

În Cluj-Napoca, nu doar caii ies la păscut pe asfalt. Așadar, pe lângă porci mistreți, câini maidanezi sau căprioare, iată că și o văcuță s-a pierdut pe o uliță a urbei.A fost găsită pe strada Piersicului, paralelă cu Maramureșului. O trecătoare cu suflet mare, plină de empatie, a prins văcuța și a condus-o pe un teren deschis, unde a legat-o de un copac, înainte să fie lovită de vreo mașină.„O
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
nationale WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul nationale
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete