Un copil de 10 ani a făcut o mărturisire care le-a dat fiori polițiștilor și a dus la rezolvarea unui caz de crimă vechi de 2 ani
Inapoi

Un copil de 10 ani a făcut o mărturisire care le-a dat fiori polițiștilor și a dus la rezolvarea unui caz de crimă vechi de 2 ani

Postat pe 23 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Externe
Un băiat de 10 ani, din Texas, a mărturisit că a folosit arma bunicului său pentru a împușca mortal un bărbat care dormea, în 2022, cu o săptămână înainte de a împlini 8 ani, a anuțat Biroul Șerifului din Gonzales County citat de CNN. Ancheta privind uciderea lui Brandon O'Quinn Rasberry, de 32 de ani, care a fost împușcat o dată în cap, în ianuarie 2022, într-un parc de rulote din Nixon, Texas, trena până de curând, când copilul de 10 ani a povestit în cercurile lui că a împușcat și omorât un om, în urmă cu doi ani. Pe data de 12 aprilie, un director de la școala unde învăța copilul le-a spus autorităților din Gonzales County că băiatul a amenințat că îl va ucide pe un alt elev în autobuzul școlar, cu o zi înainte, iar resposabilii din școală au anchetat incidentul. Astfel s-a aflat că autorul se lăudase față de câțiva colegi că a ucis în urmă cu 2 ani. Criminaliștii au analizat afirmațiile făcute de copil la școală și au ajuns la concluzia că acesta ar putea să aibă informații despre moartea lui Rasberry. El a fost preluat de autorități, expertizat medico-legal la un centru pentru copii, iar în timpul interviului copilul „a furnizat informații de primă mână despre omuciderea lui Brandon Rasberry”, potrivit comunicatului autorităților. Anchetatorii au aflat că băiatul l-a vizitat pe bunicul său, care locuia în același parc de rulote ca și Rasberry, pe 16 ianuarie 2022. După ce i-a luat pistolul pe care l-a găsit în torpedoul camionetei, copilul a intrat în ruloul lui Rasberry. Autoritățile au spus că băiatul a declarat că nu l-a întâlnit niciodată pe Rasberry, dar l-a văzut plimbându-se în jurul rulotei sale mai devreme în acea zi. Intrat în rulotă, l-a văzut pe Rasberry dormind, s-a apropiat de el și a tras un foc de armă, ochindu-l în cap. Apoi a părăsit rulota și a pus înapoi arma în torpedoul camionetei. „Copilul a fost întrebat și dacă era supărat pe Brandon dintr-un motiv oarecare sau dacă Brandon i-a făcut vreodată ceva pentru a-l supăra, iar acesta a spus că nu”, potrivit comunicatului de presă al Biroului Șerifului din Gonzales County. Copilul a povestit că bunicul său a amanetat arma, pe care anchetatorii au găsit-o la un magazin din Seguin, Texas, pe 12 aprilie. O analiză criminalistică a stabilit că arma recuperată din magazin era cea folosită pentru uciderea lui Rasberry, potrivit autorităților. „Din cauza gravității crimei și din cauza preocupării pentru starea psihică a copilului, acesta a fost plasat într-o detenție de urgență de 72 de ore”, potrivit comunicatului de presă al șerifului. Copilul a fost dus la un spital de psihiatrie din San Antonio, Texas, pentru evaluare și tratament, iar ulterior a fost pus sub acuzație în legătură cu incidentul din autobuzul școlar. „Copilul a fost plasat în detenție în așteptarea unei date de judecată în legătură cu acest incident”, se arată în comunicat. În Texas, un copil nu poate fi considerat responsabil legal pentru un act criminal înainte de a împlini vârsta de 10 ani. Întrucât băiatul avea 7 ani la momentul morții lui Rasberry, anchetatorii nu vor înainta acuzații de crimă în acest caz.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din Romania

-
-

01:07

- Braila - Creșterea cazurilor de violență domestică în Braila și inițiative pentru combatere

Creșterea cazurilor de violență domestică în Braila și inițiative pentru combatere În primele cinci luni ale anului 2025, poliția din Braila a înregistrat un număr semnificativ de infracțiuni legate de violența în familie, fiind raportate 388 de cazuri, potrivit datelor oficiale. Deși numărul a scăzut față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost înregistrate 444 de infracțiuni, fenomenul violenței în familie continuă să reprezinte o problemă serioasă, atât la
Image Description

00:59

- Prahova - Un accident rutier grav a avut loc în Ploiești

Un accident rutier grav s-a produs în municipiul Ploiești, implicând mai multe vehicule. Potrivit mărturiei martorilor, șoferii au pierdut controlul asupra volanului în timpul unei manevre și s-au ciocnit puternic pe strada principală din oraș. La fața locului au intervenit echipaje de poliție și ambulanță pentru a acorda primul ajutor persoanelor rănite și pentru a stabili cauzele producerii evenimentului. Autoritățile locale au confirmat că în urma impactului, două persoane au fost
Image Description

00:59

- Prahova - Copenhaga a devenit cel mai bun oraș pentru trai, detronând Viena după trei ani

După trei ani în fruntea listei celor mai bune orașe pentru trai, Viena a pierdut acest titlu, transmite cotidianul online hotnews, citând CNN. Potrivit unui raport al Economist Intelligence Unit, divizia de cercetare a grupului Economist, Copenhaga a devenit, în acest an, cel mai bun oraș din lume pentru locuit. Clasamentul anual al calității vieții a inclus 173 de orașe din întreaga lume, iar scorurile au fost acordate pe baza mai
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
nationale WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul nationale
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete