UE va sancționa presa rusă. Moscova e furioasă și amenință: „Vom reacţiona foarte dureros împotriva occidentalilor”
Inapoi

UE va sancționa presa rusă. Moscova e furioasă și amenință: „Vom reacţiona foarte dureros împotriva occidentalilor”

Postat pe 16 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Externe
Statele membre ale UE au convenit miercuri să sancţioneze patru media ruseşti acuzate că difuzează propagandă pro-Kremlin, în ciuda avertismentului Moscovei că va riposta faţă de media occidentale, scrie AFP, citată de Agerpres. Noile măsuri aprobate la Bruxelles de ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene vizează presa online Vocea Europei, care se află în centrul unei anchete privind acuzaţiile de ingerinţă în Parlamentul European, precum şi trei media considerate apropiate de Kremlin. „Patru reţele de propagandă legate de Kremlin au fost adăugate pe lista de sancţiuni: Voice of Europe, Ria Novosti, Izvestia şi Rossiiskaia Gazeta”, a anunţat comisarul european pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, pe reţeaua de socializare X. Sancţiunile vor include, de asemenea, „interzicerea finanţării de către Rusia a mass-media, ONG-urilor şi partidelor politice din UE”, a adăugat ea. Diplomaţi au declarat pentru AFP că se aşteaptă ca cele patru instituţii media ruseşti să fie adăugate oficial pe lista neagră în scurt timp şi că acest lucru va duce la interzicerea difuzării lor în UE. Unda verde din partea celor 27 pentru aceste măsuri a venit la câteva ore după un avertisment al purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, care a ameninţat că va riposta prin luarea în vizor a presei europene. „Aş vrea să le reamintesc tuturor de la Bruxelles că există zeci de jurnalişti din ţările UE care trăiesc foarte bine şi confortabil în Rusia. Dacă astfel de măsuri vor fi adoptate împotriva jurnaliştilor şi presei ruse de către UE sau de către ţări individuale, jurnaliştii occidentali vor simţi răspunsul nostru. Vom reacţiona imediat şi foarte dureros împotriva occidentalilor”, a declarat ea pe contul său de Telegram. Cei 27 au interzis deja mai multe instituţii media ruseşti sau pro-ruse, printre care Russia Today, să emită în Europa, acuzând Moscova că foloseşte aceste instituţii pentru „a răspândi propaganda sa şi a desfăşura campanii de dezinformare, inclusiv cu privire la agresiunea sa militară împotriva Ucrainei”, potrivit site-ului UE. Această interdicţie se aplică tuturor mijloacelor de transmisie şi distribuţie dinspre sau către ţările UE, fie prin cablu, satelit, internet sau platforme şi aplicaţii de telefonie mobilă. Aceste instituţii media şi jurnaliştii lor pot totuşi să continue să lucreze în UE, atât timp cât nu îşi difuzează producţiile sau articolele acolo, precizează UE, adăugând că personalităţi media ruseşti au fost, de asemenea, sancţionate în trecut. În martie, serviciile de informaţii cehe au afirmat că au descoperit o reţea finanţată de Moscova care răspândea propagandă pro-rusă în Europa, vizând în special Parlamentul European înaintea alegerilor europene din iunie. Grupul s-a folosit de site-ul de ştiri Voice of Europe, cu sediul la Praga, pentru a răspândi informaţii menite să descurajeze UE să trimită ajutor Ucrainei. Procuratura federală belgiană a deschis o anchetă privind suspiciuni de corupţie a unor eurodeputaţi, în urma identificării unei reţele de influenţă finanţate de Moscova şi legată de Vocea Europei.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din Romania

-
-

01:04

- Olt - Horoscop 22 iunie 2025. Zodia care va avea mare succes în planurile financiare

Horoscop 22 iunie 2025. Este o zi în care sunt avantajate planurile personale. O simplă discuţie despre bani se va dovedi benefică în viitor. Pentru Berbeci, cariera este în prim-plan. Poate că aveți de luat o decizie importantă sau de rezolvat un conflict legat de muncă. Nativii Taur se ocupă de propriile dorințe astăzi. Căutați să petreceți timp cu cei dragi, dar și să vă puneți ordine în gânduri. La
Image Description

00:54

- Olt - Codul Rutier 2025. Amendă de până la 4.000 de lei pentru șoferii care pun așa ceva pe parbriz. Pot rămâne și fără certificatul de înmatriculare

Codul Rutier 2025. Aplicarea foliei fumurii pe parbriz și geamurile laterale din față este interzisă, deoarece poate afecta vizibilitatea și siguranța în trafic. Șoferii care nu respectă legea riscă să primească o amendă uriașă și să rămână fără certificatul de înmatriculare. În sezonul cald, temperaturile ridicate devin insuportabile atunci când ești în mașină, iar șoferii caută tot felul de metode pentru a reduce disconfortul cauzat de razele soarelui. Una dintre
Image Description

00:50

- Olt - Niciun consens pe programul de guvernare. Nicușor Dan și liderii partidelor, noi discuții duminică

Președintele Nicușor Dan și liderii PSD, PNL, USR și UDMR n-au reușit să ajungă la un consens asupra programului de guvernare și acordului politic pe care șefii partidelor urmează să-l semneze, susțin sursele HotNews. Ședința a durat circa două ore. O nouă discuție va avea loc duminică dimineață, de la ora 10.00. Președintele și șefii celor patru partide se vor întâlni din nou duminică, de la 10.00, pentru a încerca
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
nationale WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul nationale
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete