Monolit misterios descoperit în deșertul din apropierea orașului Las Vegas
Inapoi

Monolit misterios descoperit în deșertul din apropierea orașului Las Vegas

Postat pe 24 Jun 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Externe

Monolit misterios descoperit în deșertul din apropierea orașului Las Vegas

Un monolit misterios, care a apărut din senin săptămâna trecută în deșert, lângă Las Vegas, a fost pus la pământ și mutat de autorități. Cum a ajuns acolo rămâne încă o problemă nerezolvată, dar poliția din Las Vegas a postat mai multe fotografii care ar putea oferi indicii celor pasionați de prismele strălucitoare care au creat isterie pe internet încă din timpul pandemiei COVID-19.

"In continuare nu se știe cum a ajuns obiectul acolo sau cine ar putea fi responsabil", a declarat vineri poliția din Las Vegas într-o serie de postări pe X care anunțau îndepărtarea prismei strălucitoare.

Descoperirea sa în weekendul precedent și îndepărtarea rapidă, din cauza siguranței publice și a preocupărilor de mediu, au reînviat un mister din epoca pandemiei ce a captat imaginația publicului atunci când monoliții strălucitori, asemănători cu obiectul din filmul regizat de Stanley Kubrick, "2001: O odisee spațială", au început să apară pe tot globul, notează CNN.

Membrii echipei de căutare și salvare ai poliției din Las Vegas au găsit obiectul în apropierea Vârfului Gass, parte a vastului Refugiu Național pentru Faună Sălbatică, unde pot fi găsite oi bighorn și țestoase de deșert.

Acesta a fost cea mai recentă descoperire dintr-o serie de monoliți misterioși care au apărut cel puțin din 2020 încoace. În luna noiembrie a acelui an, un monolit de metal similar a fost găsit în peisajul deșertic din Utah. Apoi, au apărut fotografii cu astfel de obiecte în România, centrul Californiei, New Mexico și pe celebra stradă Fremont din centrul orașului Las Vegas. Toți monoliții au dispărut la fel de repede cum au apărut.

"Acest lucru nu este dintr-o altă lume", a spus la vremea respectivă Lt. Nick Street din Departamentul de Siguranță Publică din Utah. Monolitul din Utah, despre care se crede că este primul din serie, fusese încorporat în stâncă într-o zonă atât de îndepărtată încât oficialii nu i-au dezvăluit imediat locația de teama ca oamenii să nu se piardă sau să rămână blocați în timp ce încercau să-l găsească. Însă detectivii de pe internet au găsit rapid coordonatele și au sosit hoarde de turiști curioși dornici să vadă și să atingă obiectul de altă lume, distrugând plantele cu mașinile lor și lăsând în urmă mormane de deșeuri.

Autoritățile au spus că aceleași îngrijorări i-au determinat să dărâme cel mai recent monolit apărut, joi. "A fost instalat ilegal pe teren federal stabilit pentru a proteja oile bighorn, plantele rare și broaștele țestoase de deșert", a mai spus poliția.

Desert National Wildlife Refuge, care este administrat de U.S. Fish and Wildlife Service, este cel mai mare refugiu pentru animale sălbatice din afara Alaskăi și este de două ori cât statul Rhode Island. Departamentul de poliție a spus că obiectul este într-o locație secretă, în timp ce autoritățile încearcă să găsească cea mai bună modalitate de a elimina sau depozita structura masivă, făcută dintr-o foaie de metal reflectorizant, care a fost turnată într-o prismă și montată cu bare de fier forjat și beton.

Poliția a transmis că "descurajează pe oricine să se aventureze pe traseele marcate sau să lase în urmă obiecte și gunoaie": "Acest lucru reprezintă un pericol pentru tine și mediul înconjurător".

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din Romania

-
-

11:19

- Constanta - Bulevardul Tomis din Constanța devine pietonal în weekend: plimbări, muzică și relaxare

Timp de două zile, constănțenii și turiștii sunt invitați să se reconecteze cu orașul, să se bucure de un spațiu deschis, sigur și prietenos, dedicat celor care vor să petreacă timp de calitate în aer liber. Muzică, voie bună, gusturi locale și momente petrecute în familie sau cu prietenii – toate se adună într-un tablou urban relaxant, ideal pentru un weekend de vară. Pentru desfășurarea în condiții optime a acestui
Image Description

11:19

- Botosani - Județul Botoșani, sub alertă Cod Portocaliu. Ce anunță meteorologii

Meteorologii au actualizat prognoza și anunță că județul Botoșani va fi sub o avertizare de tip Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, vineri, între orele 12:00 – 19:00. În intervalul menționat, vor fi vijelii puternice (viteze ale vântului 70 …90 km/h), grindină de medii și mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp (1 – 3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi
Image Description

11:14

- Botosani - Angajări la trei spitale din Botoșani. Sunt patru locuri de muncă disponibile

Sunt posturi scoase la concurs la trei spitale din județul Botoșani. Spitalul de Recuperare „Sfântul Gheorghe” caută fiziokinetoterapeut pentru laboratorul de recuperare medicină fizică și balneologie. Se caută candidați cu diplomă de licență în specialitate, autorizație de liberă practică cu viza pe anul in curs. Dosarele se depun până pe 9 iulie, iar proba scrisă pe 17 iulie. Spitalul Municipal Dorohoi caută îngrijitoare pentru blocul alimentar. Nu se cere vechime,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
nationale WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul nationale
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete