Erdogan s-a întâlnit cu șeful politic al Hamas, la Istanbul: „Palestinienii trebuie să se unească”
Inapoi

Erdogan s-a întâlnit cu șeful politic al Hamas, la Istanbul: „Palestinienii trebuie să se unească”

Postat pe 20 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Externe
Președintele Turciei, Recep Erdogan, s-a întâlnit, sâmbătă, cu șeful organizației politice a grupării teroriste Hamas, Ismail Haniyeh, și le-a transmis palestinienilor „să se unească”, într-un evident mesaj de sfidare față de Israel, într-o perioadă în care relațiile turco-israeliene au ajuns la un minim. Întâlnirea dintre Erdogan și Hanyieh a durat mai mult de două ore şi jumătate, la Palatul Dolmabahce. E vorba de prima întâlnire oficială a celor doi de la începutul războiului din Gaza, declanșat în octombrie 2023. Haniyeh a fost însoţit de Khaled Meshaal, unul dintre liderii de rang înalt ai Hamas, iar din partea turcă au mai participat la întâlnire ministrul de externe, Hakan Fidan, şi şeful serviciului de informaţii, Ibrahim Kalin. Conform imaginilor transmise de preşedinţia turcă, Erdogan şi-a întâmpinat călduros oaspeţii, considerați terorişti de Israel şi ţările occidentale. Erdogan a respins întotdeauna acest termen şi consideră Hamas o mişcare de „eliberare”. „Este vital ca palestinienii să acţioneze în unitate în acest proces. Cel mai puternic răspuns la Israel şi calea spre victorie este prin unitate şi integritate”, a spus el, conform unui comunicat emis de preşedinţia turcă după întâlnire. După recentele tensiuni dintre Israel şi Iran, Erdogan a vorbit, de asemenea, de „importanţa de a acţiona în aşa fel încât să se menţină atenţia asupra Fâşiei Gaza”. Vizita unor înalţi oficiali ai Hamas la Istanbul vine în contextul în care Qatar, a cărui mediere stagnează, declară că doreşte să-şi „reevalueze” rolul între Israel şi Hamas. În ciuda legăturilor sale strânse cu aceasta din urmă, Turcia a fost, până acum, marginalizată. Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a criticat întâlnirea. „Alianţa Frăţiei Musulmane: violuri, crime (...) Erdogan, să-ţi fie ruşine!”, a scris el pe Twitter, într-un mesaj în engleză şi turcă. Haniyeh a sosit, vineri seara, la Istanbul, unul dintre locurile sale de reşedinţă din 2011, unde în mod oficial s-a deplasat o singură dată, în ianuarie, de la începutul războiului din Gaza. El s-a întâlnit apoi cu şeful diplomaţiei turce, cu care a vorbit pe larg şi miercuri, la Doha. Cu acea ocazie, a spus Fidan, reprezentanţii Hamas „i-au repetat că acceptă crearea unui stat palestinian în graniţele din 1967” şi, implicit, existenţa statului Israel, „şi să renunţe la lupta armată după crearea statului palestinian”. „Hamas nu va mai avea nevoie de o aripă armată şi va continua să existe ca partid politic”, a spus Fidan, adăugând că este „fericit să primească un astfel de mesaj”.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din Romania

-
-

18:16

- Cluj - accident pe strada Valea Chintaului din Cluj-Napoca

accident pe strada Valea Chintaului din Cluj-Napoca Un incident rutier a avut loc pe strada Valea Chintaului din Cluj-Napoca, implicând două motociclete și soldându-se cu rănirea unui bărbat. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, evenimentul s-a produs în jurul orei 13:00, când un motociclist de 30 de ani, din comuna Florești, circula dinspre Chinteni și, din cauza lipsei unei distanțe suficiente, a intrat în coliziune cu o altă motocicletă, condusă de
Image Description

18:11

- Galati - Oportunitate pentru galateni: data următoarei întâlniri de mediere pentru locuri de muncă

Oportunitate pentru galateni: data următoarei întâlniri de mediere pentru locuri de muncă Galatenii care doresc să își găsească un loc de muncă sau să își schimbe postul actual sunt invitați joi, 19 iunie, la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați, pentru o sesiune de mediere. Întâlnirea va începe la ora 10.00 și se va desfășura la sediul din strada Domnească nr. 191. Potrivit AJOFM Galați, la această întâlnire
Image Description

18:11

- Dambovita - Accident rutier în Târgoviște cu implicarea unei mașini de poliție

Un incident rutier s-a produs astăzi în jurul orei 12:00 în Târgoviște, conform informațiilor furnizate de autorități. Potrivit cercetărilor preliminare, un minor de 13 ani, din oraș, a fost victima unui accident după ce a traversat neregulamentar partea carosabilă în timp ce se deplasa pe o bicicletă. În momentul incidentului, minorul a intrat în coliziune cu o autospecială a poliției, condusă de un agent de poliție. La fața locului, minorul a
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
nationale WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul nationale
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete