Avansuri rapide rusești în New York-ul ucrainean
Inapoi

Avansuri rapide rusești în New York-ul ucrainean

Postat pe 09 Jul 2024

Update cu 11 luni în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Externe

Avansuri rapide rusești în New York-ul ucrainean

Trupele ruse au înregistrat progrese neobișnuit de rapide în sudul Ucrainei, atingând periferia micului oraș New York din regiunea Donețk. Aceasta este o zonă a frontului care a fost relativ stabilă încă din 2022. Potrivit unor surse, forțele ucrainene au repetat o eroare similară cu cea din primăvară, lăsând breșe în liniile de apărare în timpul rotației trupelor din prima linie, pe care rușii le-au exploatat rapid.

"Recent, trupele ruse au avansat pe direcția Torețk (localitate situată la nord de New York - n.r.) în cadrul operațiunilor ofensive în această zonă. Imagini geolocalizate publicate pe 7 iulie arată că forțele ruse au făcut progrese recente în sud-estul localității Pivnicine (est de Torețk)," se menționează într-o analiză a Institutului pentru Studiul Războiului (ISW).

ISW citează și un raport al Ministerului rus al Apărării, precum și informații publicate de "milbloggerii" ruși, conform cărora "elemente" ale Grupului de Forțe "Centru" al Rusiei au făcut avansuri considerabile în zonă, ajungând până în sud-vestul localității New York. Conform unei surse citate de Telegraph, trupele ruse au ajuns pe strada Petrovski, situată la aproximativ 500 de metri de centrul orașului New York.

Analistul finlandez Emil Kastehelmi, membru al Black Bird Group, care monitorizează evoluția frontului ucrainean, a menționat că, pe lângă breșele din apărarea ucraineană din zona New York, rușii au avansat în câteva sătule din apropierea localității Oceretniie. În primăvara acestui an, la Oceretniie, oraș situat la nord de Avdiivka, rușii au avansat într-o singură zi cu 5 kilometri, după ce comandantii ucraineni au lăsat breșe în apărare în timpul rotației Brigăzii 47 mecanizate cu Brigada 115 mecanizată. Greșeala a fost puternic criticată la Kiev.

Acum, doar la trei luni distanță, ucrainenii au comis aceeași eroare la New York. "Unul dintre principalele motive care au condus la aceste avansuri rapide de pe linia frontului pare să fie legat de rotația trupelor ucrainene," afirmă analistul finlandez. "La sfârșitul lunii iunie, trupele ucrainene au mutat Brigada 24 mecanizată din zona Torețk-New York în zona Ceasiv Iar. Brigada 41 mecanizată a fost mutată din Ceasiv Iar și a ocupat pozițiile de pe aliniamentul Torețk-New York. Ceva a mers prost și rușii au exploatat situația."

"Nu este prima dată când observăm astfel de probleme în timpul rotației trupelor. Brigada 95 de asalt aerian și Brigada 32 mecanizată au fost trimise acum în zonă pentru a stabiliza situația," a adăugat expertul finlandez.

New York-ul ucrainean este un oraș care, înainte de izbucnirea războiului, avea o populație de circa 12.000 de locuitori. Denumirea vine de la etnicii germani care au fondat localitatea în 1882. După al Doilea Război Mondial, autoritățile sovietice au încercat să șteargă toate amintirile trecutului german al orașului, redenumindu-l Novhorodske în 1951. În iulie 2021, parlamentul ucrainean a decis revenirea la vechea denumire, de New York, decizie salutată de ambasada SUA de la Kiev.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din Romania

-
-

12:17

- Cluj - Program inovator de masterat la UMF Cluj, adaptat secolului XXI: Medicina stilului de viață este soluția viitorului pentru prevenția bolilor cronice

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca introduce în oferta sa educațională un nou program de masterat, intitulat „Medicina stilului de viață”. Acest program modern și bazat pe dovezi științifice răspunde nevoii tot mai mari de formare a unor specialiști capabili să prevină, să trateze și chiar să inverseze bolile cronice prin schimbări sustenabile ale stilului de viață. Medicina stilului de viață este o disciplină dinamică a sănătății
Image Description

12:16

- Neamt - Cod Galben de vânt pentru județul Neamț

Meteorologii au emis un cod galben de intensificări ale vântului, valabil astăzi, între orele 11:00 – 21:00, în județul Neamț. În acest interval, vântul va sufla cu viteze de 50-70 km/h. Intensificări ale vântului vor fi local și în zona montană înaltă, cu viteze de peste 70…80 km/h. Pentru a preveni situațiile de urgență, trebuie respectate următoarele măsuri: ✔ fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea
Image Description

12:15

- Iasi - Cum pui Inteligența Artificială la treabă în slujba unei alimentații echilibrate și sănătoase? Explicațiile interesante ale unui universitar ieșean (VI)

Dialogul nostru cu dr. Roxana Nicoleta RAŢU, șef lucrări la Universitatea de Științele Vieții Iași, Facultatea de Agricultură, pe tema inteligenței artificiale în relația sa cu științele agronomice continuă și în acest număr cu noi informații de interes general. Cum vedeți evoluția integrării soluțiilor digitale și IA în industria agroalimentară în următorii 5-10 ani? Care sunt tendințele cheie pe care le anticipați? Integrarea soluțiilor digitale și a inteligenței artificiale (IA)
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
nationale WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul nationale
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete