Alegeri Germania. Liderul CDU, Friedrich Merz, posibil viitor cancelar: „Lumea nu așteaptă negocieri îndelungate de coaliție”
Inapoi

Alegeri Germania. Liderul CDU, Friedrich Merz, posibil viitor cancelar: „Lumea nu așteaptă negocieri îndelungate de coaliție”

Postat pe 23 Feb 2025

Update cu 4 luni în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Externe
Liderul conservatorilor germani, ieşiţi pe primul loc în alegerile legislative de duminică, a afirmat că doreşte formarea cât mai rapid posibil a unui guvern, relatează AFP şi dpa, preluate de Agerpres. „Lumea exterioară nu aşteaptă şi nu va aştepta nici negocieri îndelungate de coaliţie (...). Trebuie să redevenim rapid operaţionali pentru a face ce trebuie pe plan intern, pentru a redeveni prezenţi în Europa”, a declarat la Berlin Friedrich Merz, liderul Uniunii Creştin-Democrate (CDU). „Sunt conştient de responsabilitate”, a asigurat el. La rândul său, cancelarul social-democrat în exerciţiu Olaf Scholz a declarat în faţa susţinătorilor săi că îşi asumă responsabilitatea unei înfrângeri „amare” şi l-a felicitat pe rivalul său de dreapta. „Rezultatul alegerilor este prost şi îmi asum responsabilitatea”, a declarat Scholz. Exit-poll-urile au arătat o victorie clară a blocului conservatorilor (Uniunea Creştin-Democrată şi „aripa” sa bavareză, Uniunea Creştin-Socială, CDU/CSU), cu 28,7% până la 29% din voturi, urmat de Alternativa pentru Germania (AfD, extrema-dreaptă), cu 19,6% - 19,8% - cel mai bun rezultat pentru un astfel de partid la alegeri federale, dar uşor sub aşteptări după cifrele din sondajele de opinie, notează dpa. Partidul Social-Democrat (SPD) al cancelarului Olaf Scholz a ieşit pe locul al treilea, cu 16% - 16.4%, iar pe al patrulea s-au clasat Verzii, principalul partener de coaliţie al lui Scholz, cu 12,3% - 13,3%. Un câştig important a înregistrat Stânga, estimat de exit-poll-urile televiziunilor publice ARD şi ZDF la un procent de 8,6 - 8,9%, aproape dublu faţă de alegerile precedente, din 2021, când această formaţiune a obţinut 4,9%. Exit-poll-urile indicau duminică seara emoţii pentru Alianţa Sahra Wagenknecht Alliance (BSW) şi Partidul Liberal Democrat (FDP), cu un rezultat în jur de 5%, pragul necesar pentru a intra în Bundestag, camera inferioară a parlamentului. După anunţarea acestor prime rezultate, co-preşedinta AfD Alice Weidel a afirmat că formaţiunea sa este gata să contribuie la formarea unui guvern, pentru a duce la îndeplinire „voinţa poporului”. „Mâna noastră va rămâne întinsă pentru a lua parte la guvern, pentru a pune în practică voinţa poporului, voinţa Germaniei”, a declarat ea în faţa susţinătorilor. Partidele mainstream au exclus până acum cooperarea cu AfD, dar această poziţie va complica semnificativ construirea unei coaliţii, după cum indică primele proiecţii, menţionează dpa.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din Romania

-
-

08:07

- Bucuresti - În luna iulie se va circula pe drum de mare viteză între Craiova şi Bucureşti

Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a anunţat că în luna iulie se va putea circula pe drum de mare viteză între Craiova şi Bucureşti după încheierea lucrărilor la drumul expres Craiova – Piteşti, potrivit news.ro.
Image Description

08:02

- Alba - Angajări la stat: posturi scoase la concurs în instituții publice din Alba, în luna iulie. Calendar și condiții

Angajări la stat: posturi scoase la concurs în instituții publice din Alba, în luna iulie. În această perioadă, sunt organizate concursuri pentru ocuparea posturilor vacante în instituții publice. Persoanele care doresc să participe la selecție trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Acestea se referă la studii, vechimea de muncă și alte cerințe. Grădinița cu Program Prelungit nr. 16 Alba Iulia Condiții: cel puține școală profesională sau învățământ liceal/profesional finalizat cu
Image Description

07:53

- Gorj - Cod Galben de caniculă în Gorj. Ce temperatură va fi înregistrată

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un Cod galben de caniculă și disconfort termic care va fi valabil în jumătate din țară de marți, 24 iunie, de la ora 10:00, și până miercuri, 25 iunie, ora 10:00. Meteorologii anunță că „în Banat, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, sud-vestul Transilvaniei și în Dobrogea continentală, pe arii relativ extinse va fi caniculă și se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 34 și
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
nationale WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul nationale
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete