Bărbat protestează împotriva lui Călin Georgescu la Alba Iulia și susține că a fost agresat
Update 3 ore în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Ion Ionescu
Bărbat protestează împotriva lui Călin Georgescu la Alba Iulia și susține că a fost agresat
În timp ce Călin Georgescu cobora din mașină, la Alba Iulia, un bărbat a afișat o pancartă cu mesajul „Marș la Moscova”. Adrian Băzăvan a făcut astfel un protest public liderului, momentul generând tensiuni.
Acesta a declarat ulterior că a fost agresat de fanii lui Georgescu, chiar pentru că și-a exprimat opinia într-un mod pașnic. Pe Facebook, Băzăvan a scris: „Am fost bătut și lovit pentru că am îndrăznit să-mi exprim opinia, civilizat: Călin Georgescu este un securist, trădător de țară.”
Bărbatul a acuzat că Georgescu manipulează populația de un deceniu și că ia „banii la plic” pentru a distruge România. „După ce își ia banii la plic, de 10 ani la Viena. Scopul? Să distrugă România. Marș la Moscova”, a subliniat Băzăvan.
Potrivit alba24.ro, incidentul a avut loc în apropierea hotelului Cetate, unde Băzăvan, venit special de la București pentru sărbătorile de 1 Decembrie, a afișat și a strigat mesajul în fața susținătorilor lui Georgescu.