Robert Ștefan Șandru, absolvent al Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu“ din Târgu Jiu, a finalizat studiile în cadrul Academiei Europene de Diplomație. Robert a fost component al echipei de robotică a liceului, care a făcut istorie pentru România, în anul 2018, la Campionatul Mondial de Robotică, reușind în premieră să se califice în semifinalele competiției. Academia Europeană de Diplomație (EAD) este o instituție non-guvernamentală, non-profit, dedicată formării unei noi generații de lideri internaționali, prin activități de formare și rețele de contacte. EAD pune accent pe promovarea valorilor democratice, drepturilor omului și statului de drept. „Am finalizat primul pas în parcursul meu diplomatic în cadrul European Academy of Diplomacy | Europejska Akademia Dyplomacji | EAD, unde am ales să mă concentrez pe Securitate Internațională. Într-o lume marcată de incertitudini și tensiuni globale, decizia de a investi timp în această experiență de învățare a fost nu doar oportună, ci și necesară. Această etapă completează activitatea profesională din cadrul Directoratului Național de Securitate Cibernetică și implicarea în societatea civilă. Cel mai important, mi-a reamintit ceva esențial: creșterea vine atunci când alegem să învățăm, să reflectăm și să ne conectăm. Urmează: * Ceremonia de absolvire, în cadrul Warsaw Security Forum * Profesional: să continui să cresc și să dezvolt mai departe“, este mesajul transmis de Robert Ștefan Șandru, pe pagina sa de Facebook.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.