România, prezentă pentru prima dată cu stand național la Târgul Internațional de Carte de la Cairo
Update cu 1 săptămână în urmă
Timp de citire: 1 minut
Articol scris de: Maria Popescu
România, prezentă pentru prima dată cu stand național la Târgul Internațional de Carte de la Cairo
România participă în premieră cu un stand național la Târgul Internațional de Carte de la Cairo, cel mai mare și prestigios eveniment de acest gen din lumea arabă. Anul trecut, în 2024, târgul a atras peste 3,7 milioane de vizitatori și a reunit edituri din 70 de țări.
Participarea României la acest târg oferă o oportunitate unică pentru promovarea literaturii și culturii românești într-o regiune deosebit de importantă din punct de vedere geostrategic și cultural. Standul României va prezenta o selecție de lucrări reprezentative, incluzând publicații traduse în limba engleză și franceză, alături de traduceri din literatura română în limba arabă.
De asemenea, vor fi organizate evenimente dedicate care își propun să încurajeze dialogul cultural și să atragă un public divers. În plus, România a fost desemnată țară invitată special la ediția din 2026 a Târgului Internațional de Carte de la Cairo, ceea ce reprezintă atât o bucurie, cât și o mare onoare.