Înapoi
Guvernul a aprobat o ordonanță pentru aplicarea sancțiunilor internaționale asupra Lukoil
Actualitate

Guvernul a aprobat o ordonanță pentru aplicarea sancțiunilor internaționale asupra Lukoil

Postat 6 ore în urmă

Update 6 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Guvernul a aprobat o ordonanță pentru aplicarea sancțiunilor internaționale asupra Lukoil

Ieri, Guvernul României a adoptat o Ordonanță de Urgență care permite implementarea sancțiunilor internaționale împotriva companiei Lukoil. Documentul introduce un sistem de „supraveghere extinsă”, care autorizează intervenția statului în activitatea firmelor sancționate, conform comunicatului oficial.

Acest mecanism de supraveghere specială, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, permite Guvernului să acționeze în cazurile care pot afecta economic sectoare importante din țară. Ministerul responsabil poate propune desemnarea unui supraveghetor care să gestioneze situația, iar această măsură poate fi inițiată la cererea firmei sau din oficiu.

Potrivit ziarulprahova.ro, purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu, a explicat că supraveghetorul va fi coordonat de minister și va primi o indemnizație plătită de companie, dar care nu va depăși 10.000 lei brut. Supravegherea rămâne activă până la eliminarea motivelor care au dus la instituirea ei.

De la 21 noiembrie anul trecut, sancțiunile americane vizează rafinăria Petrotel-Lukoil, iar pentru rețeaua de benzinării încep să se aplice din 13 decembrie. Președintele Nicușor Dan a precizat că în următoarele săptămâni „nu se va întâmpla nimic dramatic”, menționând că rafinăria se află în prezent în mentenanță și nu funcționează.

Și, tot conform unor surse guvernamentale, discutate în ultima săptămână de ministrul energiei Bogdan Ivan și Nicușor Dan, s-a luat în calcul preluarea temporară a activelor Lukoil de către stat. Totuși, ideea a fost abandonată din cauza costurilor foarte mari de operare, estimate la sute de milioane de euro, pe care Guvernul nu le poate suporta în prezent.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Acasa Recente Radio Județe