Nicuşor Dan: Franţa joacă un rol esenţial în apărarea Flancului estic al NATO
Inapoi

Nicuşor Dan: Franţa joacă un rol esenţial în apărarea Flancului estic al NATO

Postat cu 4 ore în urmă

Update cu 4 ore în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Nationale
Preşedintele Nicuşor Dan a spus luni, la recepţia organizată de Ziua Naţională a Franţei, că această țară joacă un rol esenţial în apărarea Flancului estic al NATO, inclusiv prin conducerea Grupului de luptă desfăşurat pe teritoriul României. El a amintit că, anul acesta, România şi Franţa sărbătoresc 145 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte. „Este un prilej de reflecţie şi de apreciere pentru o prietenie adânc înrădăcinată, consolidată de valori comune şi de afinităţi culturale profunde. De la sprijinul acordat în procesul de modernizare a României în secolul al XIX-lea până la solidaritatea manifestată în momentele de cotitură din decembrie 1989 sau la susţinerea fermă a integrării noastre în Uniunea Europeană şi în NATO, Franţa a fost mereu prietenă şi parteneră apropiată a României”, a subliniat Dan, potrivit Agerpres. Potrivit preşedintelui, relaţia dintre România şi Franţa este astăzi fundamentată „pe un Parteneriat strategic solid şi cuprinzător” care are valori comune - consolidarea proiectului european, democraţie, apărarea statului de drept, securitate şi prosperitate pentru cetăţeni şi protejarea ordinii internaţionale bazate pe reguli. Nicuşor Dan a vorbit în discursul său şi despre comunitatea românească din Franţa. „Sunt sute de mii de români care contribuie semnificativ la viaţa socială, economică şi culturală a Franţei. Prin integrarea lor, prin munca depusă cu dăruire şi prin crearea de contacte interumane, românii din Franţa constituie un veritabil liant între cele două naţiuni”, a precizat el. Şeful statului a evidenţiat că România rămâne nu doar o ţară francofonă, ci şi o ţară francofilă prin natura sa. „Francofonia este o parte vitală din identitatea noastră externă şi o legătură vie, trainică, între generaţii. Schimburile culturale şi educaţionale dintre România şi Franţa sunt un exemplu elocvent al acestei conexiuni profunde”, a punctat el. Nicuşor Dan a amintit, de asemenea, că Franţa este un important investitor şi partener comercial al României. De asemenea, el a remarcat „dialogul politic excelent" dintre România şi Franţa şi coordonarea strânsă în cadrul Uniunii Europene şi al NATO. „Viziunea noastră coincide: o Europă mai unită, mai rezilientă şi mai deschisă către cetăţeni. România şi Franţa vor continua să lucreze împreună pentru promovarea păcii, a democraţiei, a securităţii şi a dezvoltării durabile", a spus preşedintele României.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din Romania

-
-

23:13

- Dambovita - Energia electrică se oprește temporar în comuna Iedera, sat Iedera de Jos. Vezi detalii!

COMUNICAT DE PRESĂ Sucursala Târgoviște – Distribuție Energie Electrică România, anunță întreruperea alimentării cu energie electrică în data de 15.07.2025 în comuna Iedera, sat Iedera de Jos, între orele 08.00-16.00. Informațiile actualizate despre întreruperile planificate din localitățile județului Dâmbovița pot fi vizualizate pe site-ul: www.distributie-energie.ro rubrica Suport/Intreruperi Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate de aceste întreruperi care sunt însă necesare pentru asigurarea unei bune funcționari a instalatiilor.
Image Description

22:52

- Gorj - Un lider CE Oltenia crede că este un război între Virgil Popescu și actualul ministru al Energiei

Constantin Crețan susține că războiul dintre fostul și actualul ministru al Energiei ar fi pornit de la “comisioanele încasate”. Președintele Federației Naționale a Muncii spune că Virgil Popescu “este implicat în energie foarte mult, cu OMV, cu contractele pentru gaze și fotovoltaice”. De aceea, în opinia sa, nu-și dorește prelungirea vieții Complexului Energetic Oltenia.
Image Description

22:50

- Nationale - Moșteanu salută noul ajutor anunțat de Trump pentru Kiev. „Ucraina luptă și pentru granițele României”

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a salutat decizia președintelui amerian Donald Trump de a sprijini în continuare Ucraina cu armament modern, inclusiv cu sisteme Patriot. „Ucraina luptă și pentru granițele României, pentru securitatea Europei. Atacul de la Cernăuți - în orașul în care trăiesc mii de etnici români - a fost încă o dovadă că Rusia nu caută pacea, ci teroarea”, a scris el pe platforma X. „Anunțul făcut de președintele
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
nationale WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul nationale
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete