Daniel David anunță că va dona lunar 25% din salariu pentru burse sociale. „Sunt pregătit să fiu un ministru de sacrificiu”
Inapoi

Daniel David anunță că va dona lunar 25% din salariu pentru burse sociale. „Sunt pregătit să fiu un ministru de sacrificiu”

Postat cu 6 ore în urmă

Update cu 6 ore în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Nationale
Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că va dona lunar 25% din salariul său pentru a sprijini elevi și studenți prin burse sociale și de merit. El spune că și-a asumat funcția într-un moment dificil și se declară pregătit să fie „un ministru de sacrificiu”, cu angajamentul de a pune în aplicare măsurile prevăzute în Raportul QX. Joi, ministrul va prezenta public calendarul acestor reforme. Într-un mesaj publicat marți seara pe pagina de Facebook a Ministerului Educației, el subliniază necesitatea unor măsuri ferme și asumate, chiar dacă acestea nu sunt populare. „Eu sunt pregătit să fiu acum un ministru de sacrificiu, dispus să ducă şi criticile ticăloase (făcute să ne destabilizeze sistemul sau ţara) şi pe cele justificate (politic şi uman), de dragul binelui nostru comun pe termen mediu - lung”, a scris ministrul. Nu vă invit la acelaşi lucru, ci doar sper să fim cât mai mulţi parte din soluţii, nu din probleme. „Nu cred că un om rezonabil nu înţelege raţional că modificările sunt rezonabile în situaţii de criză (unele erau necesare chiar în situaţie de normalitate). Pot înţelege însă ca psiholog că, emoţional, nu ai cum să fii mulţumit de măsuri de criză”, a scris ministrul. Ca gest simbolic, Daniel David anunță că va renunța lunar la o parte din salariul său, pentru a susține tinerii din sistem. „La modul real, dar cu mesaj simbolic, deoarece nu pot eu compensa efectele crizei în educaţie-cercetare, voi renunţa lunar la 25% din salariul meu de la minister pentru a redirecţiona banii spre două burse de merit şi şapte sociale (o să caut formula legală, nu asta este problema)”, precizează el. Oficialul a mai transmis că joi, de la ora 14:00, va susține o conferință de presă pentru a prezenta calendarul reformelor prevăzute în Raportul QX, reforme ce vor fi evaluate periodic în funcție de respectarea angajamentelor asumate. „Sincer şi direct spus, fără să mă plâng sau să dramatizez, nu am căutat poziţia de ministru, am venit cu un angajament pentru un mandat, lăsând lucruri dragi şi importante la Cluj-Napoca, invitat fiind să ajut într-o situaţie complicată pentru ţară. Aşadar, la sfârşitul primului mandat îmi doream şi eram pregătit să revin la Cluj-Napoca”, explică Daniel David. Acest al doilea mandat a venit tot necăutat, ca o datorie legată de faptul că noua coaliţie a asumat Raportul QX ca reformă majoră în educaţie-cercetare şi, evident, ca autor, probabil că sunt cel mai indicat să îl implementez. El afirmă că a acceptat această funcție la invitația premierului și a PNL, cu intenția de a contribui la depășirea crizei, dar și pentru că a identificat „o fereastră de oportunitate rară” pentru a normaliza aspecte care trenează de ani de zile în sistem. „Pun acest al doilea mandat sub două angajamente şi anume ‘Per Aspera Ad Astra’ şi ‘Sapere Aude’, probabil bine sintetizate de formula kantiană ‘Cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine’. Altfel spus, da, dacă îndrăznim să credem în ceea ce facem cu raţionalitate şi morală, prin asperităţile crizei de acum, vom ajunge la binele pe care ni-l dorim”, a mai transmis ministrul. În ceea ce privește resursa umană din sistem, Daniel David exclude, cel puțin în prezent, disponibilizările. Pe termen imediat, mesajul meu este că nu avem oameni de disponibilizat în educaţie-cercetare – asta înseamnă că nu vom opri contracte de muncă în vigoare şi nu vom modifica salarii. „Pe termen lung, trebuie să ţintim atingerea, cel târziu până în 2030, a 1% din PIB pentru cercetare şi a 15% din bugetul general consolidat (pe cheltuieli) pentru educaţie. (...) Îmi pot asuma angajamentul că orice modificare de acum care nu va mai corespunde în viitor practicilor europene şi condiţiilor economico-financiare o voi rediscuta şi regândi”, a mai precizat ministrul Educației.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din Romania

-
-

06:19

- Constanta - Liceele cu cele mai slabe rezultate la Bacalaureat 2025 în județul Constanța: vezi clasamentul complet

Aceste clasamente nu sunt doar simple statistici, ci reflectă o realitate dureroasă: existența unor licee unde niciun elev nu reușește să treacă examenul maturității. Unii au susținut Bac-ul doar formal, alții n-au avut curajul să se înscrie, iar mulți nu au fost prezenți. Aceste rezultate arată că nu toți elevii au aceleași șanse. În timp ce unele licee de top au promovabilitate de 100%, altele nu reușesc să pregătească niciun
Image Description

06:05

- Constanta - Acord de recunoaștere a vinovăției ANULAT la Constanța în cazul unui șofer BĂUT: soluţia este nejustificat de blândă! Vezi aici ce alcoolemie avea bărbatul

Ca atare, Judecătoria Constanța a trimis dosarul procurorului de caz în vederea continuării urmăririi penale. Decizia primei instanțe a fost contestată la Curtea de Apel Constanța. Șoferul este acuzat că, la data de 28 august 2024, în jurul orei 03:40, a condus un autoturism, pe strada Sudului, în apropierea porții de acces nr.5 din Portul Constanța, drum public, sub influența băuturilor alcoolice având o îmbibaţie alcoolică de 2,29 %0 alcool
Image Description

05:57

- Constanta - Prefectul Constanței ATACĂ o importantă hotărâre a Consiliului Local Mangalia! Iată despre ce este vorba

De această dată, prefectul a atacat o hotărâre adoptată în luna aprilie 2025, ce vizează stabilirea membrilor în Consiliul de Administrație al companiei Administrarea Parcului Industrial Mangalia SA. Noul dosar a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, la Secția de Contencios administrativ și fiscal a instanței, luni, 23 iunie 2025. Cazul a primit indicativul 3016/118/2025, obiectul dosarului fiind reprezentat de o acțiune a prefectului, o tutelă administrativă pentru anularea Hotărârii
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
nationale WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul nationale
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete