Cel puţin 32 de morţi în Gaza, după focuri trase de armata israeliană asupra civililor care se îndreptau spre un centru de ajutor
Inapoi

Cel puţin 32 de morţi în Gaza, după focuri trase de armata israeliană asupra civililor care se îndreptau spre un centru de ajutor

Postat cu 13 ore în urmă

Update cu 12 ore în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Externe
Cel puţin 32 de persoane au fost ucise sâmbătă, în zori, de focuri trase de armata israeliană în timp ce se îndreptau către un punct de distribuire a ajutoarelor în Gaza, au anunţat Ministerul Sănătăţii din Gaza şi Spitalul Nasser din Khan Younis, citate de Reuters. Armata israeliană a declarat că a tras focuri de avertisment asupra unor persoane care s-au apropiat de trupele sale şi nu au răspuns apelurilor de oprire, la aproximativ un kilometru distanţă de un centru de ajutor nefuncţional la acel moment. Un localnic din Gaza, Mohammed al-Khalidi, a afirmat că se afla în grupul respectiv şi că nu a auzit niciun avertisment înainte să înceapă focurile. „Am crezut că au venit să ne organizeze ca să primim ajutor, dar dintr-o dată au apărut jeepuri dintr-o parte şi tancuri din cealaltă, şi au început să tragă”, a spus el. Gaza Humanitarian Fund (GHF), organizaţie susţinută de SUA care gestionează acel centru, a transmis că nu a existat niciun incident sau deces la locul de distribuire în acea dimineaţă şi că avertizase în repetate rânduri populaţia să nu se deplaseze la centrele de ajutor pe timp de noapte. „Activitatea IDF (Forţele de Apărare ale Israelului) raportată a avut loc cu ore bune înainte ca centrele noastre să fie deschise. Înţelegerea noastră este că majoritatea victimelor s-au aflat la câţiva kilometri de cel mai apropiat punct GHF”, a transmis organizaţia. Armata israeliană a anunţat că analizează incidentul. GHF foloseşte companii private de securitate şi logistică din SUA pentru a transporta ajutoarele în Gaza, ocolind sistemul coordonat de ONU, pe care Israelul îl acuză că ar fi permis jefuirea livrărilor de către militanţii Hamas – acuzaţie respinsă de gruparea palestiniană, notează Reuters, citată de News.ro. Naţiunile Unite au criticat modelul GHF, considerându-l nesigur şi o încălcare a principiilor de imparţialitate umanitară, acuzaţie pe care GHF o neagă. Marţi, Oficiul ONU pentru Drepturile Omului din Geneva a anunţat că a înregistrat cel puţin 875 de morţi în ultimele şase săptămâni în apropierea centrelor de ajutor şi a convoaielor alimentare din Gaza, majoritatea în apropierea punctelor gestionate de GHF. Cele mai multe decese au fost cauzate de focuri de armă, atribuite de localnici armatei israeliene. Aceasta a recunoscut că civili au fost afectaţi şi a transmis că a emis noi instrucţiuni pe baza „lecţiilor învăţate”. Sâmbătă, alte 18 persoane au fost ucise în atacuri israeliene desfăşurate în mai multe zone ale enclavei, potrivit autorităţilor sanitare palestiniene. Armata israeliană a precizat că a lovit depozite de arme şi posturi de tragere ale militanţilor. Războiul a început pe 7 octombrie 2023, când militanţi Hamas au pătruns în Israel, ucigând 1.200 de persoane, majoritatea civili, şi luând 251 de ostatici în Gaza. Campania militară israeliană lansată ca răspuns a dus la moartea a aproximativ 58.000 de palestinieni, majoritatea civili, conform datelor Ministerului Sănătăţii din Gaza. Aproape întreaga populaţie a fost strămutată, iar teritoriul se află într-o criză umanitară severă. Israel şi Hamas se află în negocieri indirecte la Doha pentru un armistiţiu de 60 de zile, dar nu există semne de progres iminent.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din Romania

-
-

07:10

- Dambovita - Aproximativ 4 milioane de ţigarete, în valoare de peste 5.900.000 de lei, descoperite de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu au descoperit, în urma verificării mai multor mijloace de transport, cantitatea totală de aproximativ 3.945.000 de țigarete, ascunse și nedeclarate. În data de 17.07.2025, în jurul orei 01:20, în zona DN 5D, polițiștii de frontieră giurgiuveni au oprit pentru verificare un camion, condus de un cetățean român, în vârstă de 51 de ani. În urma controlului efectuat asupra
Image Description

07:10

- Bistrita - Construcția stadionului din Unirea, suspendată pentru cel puțin un an

”O parte dintre investiţiile cu grad de executare maxim de 50% au fost sistate până cel puțin în 1 iulie 2026, altele sunt suspendate pentru că n-au început lucrările efectiv şi mai există o categorie unde am diminuat ritmul de lucru. Toate investiţiile trecute de 50% merg mai departe. Există un context de care trebuie să ținem seama și acesta nu ne permite să continuăm investițiile în ritmul pe care
Image Description

07:08

- Maramures - Ce să nu faci pe 20 iulie, de Sfântul Ilie

Pe 20 iulie 2025 este Sfântul Ilie. În această zi, conform tradiției, sunt anumite lucruri pe care nu ar trebui să le facem. Pe data de 20 iulie, creștinii îl prăznuiesc pe Sfântul Ilie. Pe 20 iulie 2025, de Sfântul Ilie, se spune, în popor, că diavolii se ascund mai mult în lemnul de carpen, de aceea acest lemn nu este folosit în gospodărie şi e bine să nu se
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
nationale WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul nationale
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete